Partea a doua
După ce ploaia se oprește, Achim și Cătănoiu pornesc cu turmele de oi către București. La scurt timp după plecarea lui Achim, la Moromete sosește șeful de post, însoțit de doi jandarmi, dar și de pândarul moșiei Marica, bătut de Achim, care era acum bandajat la cap. Îl căutau pe Achim pentru a-l lua la secție să dea o declarație, pe baza căreia urma să se judece cu pândarul. În stilul său obișnuit, Moromete reușește să-l enerveze pe șeful de post, care le ordonă jandarmilor să-l caute prin gospodărie pe acuzat. După un timp și o agitație inutilă, Moromete le spune că Achim este plecat la București. După plecarea jandarmilor, Moromete convoacă consiliu de familie. Tita și Ilinca își exprimă nemulțumirea și îngrijorarea cu privire la faptul că nu au fost oprite acasă o parte dintre oi, pentru a avea ce mânca. Moromete nu le dă atenție și aduce în discuție ce îl interesa pe el de fapt. Voia să se sfătuiască cu familia din ce să plătească impozitul pe pământ, având în vedere că Jupuitu avea să vină pentru încasare peste o săptămână, însoțit de șeful de post. Catrina îi sugerează să se împrumute la primarul Aristide. Acesta era punctul în care voia să ajungă Moromete, deoarece hotărârea de a se împrumuta de la Aristide fusese luată de el anterior discuției, dar și-ar fi dorit să aibă și „girul”celorlalți.
Primarul nu era cămătar, dar în timp acumulase o avere impresionantă, din afaceri mai mult sau mai puțin ilegale. La una dintre ele contribuise, în trecut, și Moromete, în calitatea sa de atunci de consilier comunal. Moromete îi cere lui Aristide să-i împrumute suma datorată la impozit. Primarul este de acord și, totodată, îi propune lui Moromete să candideze din nou pentru Consiliul Comunal. Acesta își dă seama că la prețul împrumutului se va adăuga și sprijinul său politic în afacerile aducătoare de profituri personale ale primarului.
Paraschiv o vizitează pe mătușa Maria și îi dă vestea plecării lui Achim la București. Bucuroasă că planul lor prinde contur, femeia întreabă când urmează să plece, îmăreună cu Nilă, spre București. Supărat, Paraschiv îi spune mătușii că Nilă nu este de acord să ia caii tatălui lor, pentru că ”ar ajunge de râsul satului”. Încrezătoare în puterea ei de convingere, mătușa îi cere lui Paraschiv să-l aducă pe Nilă la ea. Odată adus Nilă, mătușa îi reamintește acestuia că, atunci când Moromete va vedea că Achim nu trimite bani de la București, va merge în căutarea fugarului, iar ei nu-și vor mai putea duce planul la capăt. De asemenea, îl amenință că surorile și mama lui vitregă vor fi trecute de Moromete în actul de proprietate și, odată împlinit acest lucru, nu le va mai putea da afară din casa, care oricum ar trebui să fie numai a lor. Asaltat de mătușă și de Paraschiv, Nilă este de acord să plece cu caii la București.
În primele zile de la plecarea de acasă, Polina și Birică trăiesc absorbiți unul de celălalt. Abia când, în casa socrilor ei, Polina se vede nevoită să mănânce doar ciorbă de verdețuri, fără untdelemn, și mămăligă, intervin discuții care îi determină pe tinerii însurăței să meargă la Tudor Bălosu, pentru a-i cere să le permită să stea în casa lui, până vor reuși și ei să-și construiască o casă. Planul nu funcționează, întrucât, Tudor și Victor se opun categoric cererii, Polina având-o de partea ei doar pe mama sa. Lucrurile se agită, Polina îl pălmuiește pe fratele ei, iar Birică și Victor sunt cu greu despărțiți de către ceilalți. Tinerii pleacă supărați și, pentru prima dată de când și-au unit destinele, bucuria lor devine una „dureroasă” pentru Birică, la gândul că atunci când va veni toamna, iar frații și surorile lui nu vor mai putea dormi pe prispă, nu va mai avea efectiv unde să o culce pe Polina. Hotărăște bucuros să ridice o casă, deși nu are banii necesari pentru construcție. Ignoră pragmatismul tatălui său, care știe că nu are un plan realist, dar și opoziția surorilor lui care nu aprobă vânzarea de pământ, în scopul de a face rost de bani.
Țugurlan află că în sat s-a zvonit că ar fi sărit la bătaie cu Cocoșilă, în poiana fierăriei lui Iocan. Îl deranjează această bârfă pentru că „una gândea el și alta înțelegeau ceilalți”. O singură dată bătuse pe cineva, și doar după ce, la o pomană, acea persoană i-a spus că el mănâncă ”să-i ajungă pentru o săptămână„. Chiar și pe Cocoșilă l-a înjurat doar după ce acela l-a înjurat primul. Înainte de culcare, își pune totuși întrebarea de ce i-a înjurat pe ceilalți în poiana fierăriei. După ce îi mai înjură, în gând, încă o dată, se întoarce pe partea cealaltă și adoarme liniștit. Dimineață, gândul din noaptea anterioară îi apare din nou în minte. Îl deranjează cel mai mult faptul că Moromete părea nepreocupat de înjurăturile lui, și începe să-și aducă aminte de tot felul de lucruri deranjante legate de Moromete. După ce soția sa îi spune că nu mai au porumb pentru mălai, Țugurlan se gândește să-i ceară lui Moromete, pentru ca acesta să-l refuze, iar el să poată avea un motiv întemeiat să-l urască.
Moromete înlocuiește poarta cea mare și o parte din gard cu lemn cumpărat cu jumătate din banii primiți de la Aristide. Cealaltă jumătate îi folosește pentru a plăti o parte din impozit, a cărui plată totală a putut-o astfel amâna până în toamnă. Paraschiv, care îl ajută pe tatăl său la gard, stă cu gândul numai la plecarea la București, care urma să aibă loc seara. Când Țugurlan ajunge la Moromete, îi găsește acolo pe Cocoșilă și pe Dumitru al lui Nae, vorbind despre lucruri la fel de inutile ca și în poiana fierăriei, cum ar fi despre cizmarul satului, Traian Pisică, și cei 13 copii ai săi. Se pare că zarva creată de această familie este cunoscută de tot satul și că majoritatea copiilor cizmarului fumează din tutunul plantat de tatăl lor, inclusiv Sfârfâlică, care are doar câțiva anișori. După plecarea celorlalți, Țugurlan îi cere porumb lui Moromete. Primește de la el un sac de grâu, pe care Țugurlan urmează să-l dea la schimb pe porumb. Uimit de purtarea bună a lui Moromete, Țugurlan îi spune emoționat acestuia că el este singurul care merită loturile de pământ pe care le are.
Acasă, Țugurlan este așteptat de cumnatul său, Grigore Armeanca, venit să se plângă că auzise că urmează să fie dat afară de la moara lui Aristide, unde lucrează ca mecanic, dar că va reacționa, având în vedere că o parte din moară este construită pe pământul său. Într-adevăr, Grigore este concediat, dar pentru pământ primește doar suma de 1000 de lei.
Spunând că duce caii noaptea pe câmp, Paraschiv se îndreaptă pe drumul spre București. La Guica îl așteaptă și Nilă și pornesc împreună în călătorie.
În dimineața următoare, un sătean, Vasile Boțoghină, merge la spitalul din Udup, unde se internează, după ce îi spune doctorului că deține suma necesară, adică douăzeci de mii de lei, sumă rezultată din vânzarea unui lot de pământ. Doctorul pare încântat de efortul omului de a se interna în sanatoriu și, implicit, de a se însănătoși, mai ales că oamenii care sufereau de o boală ca a sa, de cele mai multe ori nu urmau tratamentul. El reușește astfel ceea ce mulți dintre consătenii săi nu pot face, și anume să beneficieze de tratament medical, deși pentru un preț exorbitant în comparație cu starea de sărăcie a țăranilor.
Știind că băieții au plecat, Guica merge la casa fratelui său, pentru a se bucura de dezastrul care se va crea când toți ai casei își vor da seama că Paraschiv și Nilă au fugit. Între timp apar și presupușii fugari, spre uimirea fără margini a mătușii. Dezamăgită, ea pleacă acasă și îi face semn lui Paraschiv să o urmeze. Ajunși în bordeiul mătușii, Paraschiv îi povestește că în timp ce se aflau pe drum spre București, în apropiere de Tătărăști, Nilă s-a răzgândit, hotărându-se să se întoarcă acasă. Înfuriată că nu i-au ieșit planurile, Guica începe să bocească atât de tare încât o aude tot satul.
La școală sosește ziua serbării de sfârșit de an. Izbucnește un conflict între directorul Toderici și învățătorul Teodorescu, care intenționează să îl lase repetent pe fiul directorului, Artur Toderici. Din cauza jignirilor aduse soțului său, doamna Teodorescu aruncă cu o călimară spre capul directorului, dar acesta se ferește, iar călimara se sparge de portretul regelui Carol al II-lea, „primului învățător” al statului. Învățătorul se răzgândește, iar fiul directorului promovează anul școlar. La clasa a patra, premiul întâi îl primește Niculae Moromete, spre surprinderea și emoția tatălui său, care e prezent împreună cu Cocoșilă, în drumul lor spre crâșmă. Când îi vine rândul să spună poezia în fața auditoriului, pe Niculae îl apucă frigurile, iar tatăl său este nevoit să-l ducă, pe brațe, acasă.
Partea a treia
Recolta de grâu se dovedește a fi bogată pentru familia Moromete. Ilie consideră că estimările sale privind câștigurile vor fi bune, iar Catrina nu contenește să-I mulțumească lui Dumnezeu pentru „mana cerească”. Niculae învață și el să secere și concepe o strategie pentru a-și convinge familia să-l lase la școală, pentru a deveni învățător. Își dă seama că tatăl său nu este omul care să se lase convins cu insistențe, de aceea intervine, ca întotdeauna, pe lângă mama sa, iar față de surorile sale își schimbă atitudinea, devenind mai binevoitor.
După plecarea soțului său la spital, Anghelina Boțoghină se descurcă greu cu treburile în gospodărie, dar și cu secerișul, cu ajutorul fiului său Vatică, dar și cu al Irinei, care de-abia a terminat clasa a patra.
În ziua plecării la seceriș, Polina îi spune lui Birică că mai întâi ar trebui să înceapă cu lotul care i se cuvine ei, ca zestre, din averea părintească. Acum Birică își dă seama de planurile Polinei, care i-a spus inițial că nu va fi nevoie să vândă din pământ pentru a-și construi casa. După îndelungi discuții despre cum ar trebui tatăl ei să se teamă de Birică și să îl ocolească când îl vede, băiatul se lasă înduplecat și pornesc împreună spre pământul lui Tudor Bălosu. Se iscă o altercație, în care Victor este rănit de către Birică, după care tinerii încep să secere grâul, sub privirea neputincioasă a lui Bălosu, pe care nici nu-l iau în seamă.
Țugurlan treieră și el pământul luat în parte de la maior, după care își vizitează sora și pe cumnat, pe care nu îl găsește însă acasă. Între timp apare Ion al lui Miai, care îi spune lui Țugurlan că Tache, fiul lui Aristide, l-a lovit, după ce el l-a acuzat că l-a furat la moară și i-a cerut să îi cântărească sacul cu făină. Țugurlan îi cere socoteală lui Tache, care îl înjură și îl lovește. Țugurlan ripostează și îl bate pe fiul primarului, până când acesta își pierde cunoștința. Intervine și șeful de post, pe care Țugurlan îl lovește și îi ia arma, după care se duce acasă. Soția sa își dă seama că s-a petrecut ceva grav. Între timp apare și șeful de post, neînsoțit de soldați, care îl împacă și reușește să își ia arma înapoi. Peste câteva ceasuri, apare totuși cu soldați și îi spune că a primit ordin de la maior să îl trimită la județ cu escortă. Țugurlan își acceptă soarta și pleacă de acasă împăcat. Mai tărziu se află că Țugurlan a primit doi ani de închisoare pentru incidentul cu fiul primarului.
Pentru a-l sprijini pe Niculae, Catrina îi cere ajutorul părintelui din sat, care este de acord să vorbească cu Ilie. În plus, Niculae este de acord cu ideea ca fetele să primească partea sa de pământ, dacă l-ar sprijini să meargă la școală.
Ilie este tot mai îngrijorat, după ce Scămosu, negustorul de găini, îi spune că prețul cu care se vinde grâul în anul acela este de doar douăzeci de lei, și că în ultima sa călătorie la București s-a întâlnit cu Achim, care era îmbrăcat bine, cu pantofi și cravată, era însoțit de o femeie și ”petrecea”. Moromete nu consideră atât de gravă ideea că Achim cheltuia banii pe care îi câștiga, presupunând că acesta credea că, dacă se întorcea la toamnă cu suma convenită, va respectă înțelegerea. În casa familiei Moromete sosesc preotul și învățătorul, care îl conving pe Moromete să-l lase pe Niculae la școală. Știrea ajunge și la urechile Guichii, care îi înveninează din nou pe Paraschiv și pe Nilă, spunându-le că vor să-l facă „boier pe ăla micu”.
La începutul lunii august, Anghelina Boțoghină primește o scrisoare de la soțul său, care îi spune că s-a însănătoșit și că, în curând, se va întoarce acasă. Birică primește, prin șeful de post, o citație prin care este înștiințat că trebuie să se prezinte la judecătorie, în calitate de inculpat în procesul de furt săvârșit asupra lui Tudor Bălosu. Polina nu se îngrijorează, susținând că nu crede că tatăl ei se va prezenta la proces, spre iritarea soțului ei, care nu știe ce plănuiește sau la ce se gândește.
În timpul nopții, satul este zguduit de un eveniment nefericit. Mai mulți săteni încearcă să stingă incendiul izbucnit la casa lui Tudor Bălosu. Polina turnase gaz pe colțul casei, dându-i foc, știind astfel că tatăl și fratele ei își vor da seama că, dacă nu renunță la procesul împotriva lui Birică, ea le va da foc la întreaga casă.
Moromete și Niculae pleacă la munte să vândă o parte din grâu, pentru a face rost de bani pentru școală, iar la întoarcere Moromete are ocazia să îi arate băiatului Piteștiul. La examenul de admitere de la Câmpulung, Niculae promovează printre primii. La întoarcerea în sat, apare și Jupuitu, care îi spune lui Moromete că, în maxim două ore, trebuie să plătească impozitul, altfel îi vor fi luate animelele din bătătură. Moromete merge la primărie, în speranța că va găsi înțelegere, dar acolo se adaugă o nouă grijă, când primarul îi reproșează că nu l-a susținut la ultima întrunire, prin prezența sa, și îi cere suma datorată. Întors acasă, Moromete îi ia la întrebări pe Nilă și pe Paraschiv și îi trimite telegrame lui Achim, în care îi cere să trimită bani sau să se întoarcă cu oile acasă. Perceptorul pornește prin sat, însoțit de o comisie, și începe sechestrările. Moromete încearcă să se împrumute la Scămosu, susținând că îi dă banii când se întoarce Achim. Auzind acest lucru, Scămosu îl refuză, și îi spune, cu greu, nu doar că Achim nu se va mai întoarce cu oile, dar și că ceilalți băieți plănuiesc să fugă și ei la București.
Moromete ajunge acasă și se pune în pat. Între timp sosește și perceptorul, dar Moromete refuză să se scoale. Într-un târziu, văzând cât de gravă este situația, se ridică și plătește suma datorată. Niculae încremenește, dându-și seama că aceia erau banii cu care el trebuia să plece la școală. Moromete merge și se reculege pe hotarul lotului său, după care se întoarce acasă. Paraschiv o vizitează pe Manda Bodârlache, căreia îi promitea în mod mincinos că se vor căsători, și se întoarce acasă spre dimineață.
Dimineață, Moromete se roagă de Paraschiv și de Nilă să se scoale, dar aceștia refuză să iasă la muncă. Se iscă o altercație între Paraschiv și Tita, după ce băiatul îi sparge lada cu rufărie și îi fură niște ciorapi. Paraschiv o lovește, iar fata plânge de durere și de nedreptate, după ce dă în ea și tatăl ei. Revoltată, Catrina îi reproșează lui Moromete problema cu trecerea ei pe actul de proprietate, pentru a nu mai fi bătaia de joc a băieților lui. Moromete o lovește de mai multe ori pe femeie, după care îi mai roagă încă o dată pe băieți să îl ajute la treabă. Aceștia refuză, iar el iese din casă. Se întoarce și îi bate cu parul pe cei doi, reproșându-le că, pentru moștenirea lor s-a zbătut să nu vândă din pământ, după care pleacă și revine după miezul nopții. La întoarcere află că cei doi băieți au fugit de acasă, luând cu ei caii și toți banii pe care i-au găsit în casă, precum și covoarele ”bune”ale fetelor, pe care le-au pus pe cai. După această veste, Moromete își vede de treabă, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Se duce la Tudor Bălosu, căruia îi vinde o parte din pământul familiei. Cu banii primiți, cumpără doi cai, plătește impozitul, rata anuală la bancă, datoria lui Aristide, precum și taxele de internat ale lui Niculae. Din acel moment, Moromete nu a mai fost văzut niciodată pe prispă, la drum sau în poiana lui Iocan pentru discuții politice.
După aceste întâmplări, timpul ”nu a mai avut răbdare cu oamenii”, iar peste trei ani izbucnește cel de-Al Doilea Război Mondial.
***