Moromeții
- rezumat -
Partea Întâi
Acțiunea romanului este plasată de către autor cu câțiva ani înainte de începerea celui de-Al Doilea Război Mondial, la începutul verii, în satul Siliștea Gumești, din județul Teleorman. Acțiunea se concentrează pe urmărirea evenimentelor ce însoțesc viața familiei Moromete, formată din Ilie Moromete, soția sa, Catrina, și copiii lor Tita, Ilinca și Niculae, precum și Paraschiv, Nilă și Achim, ultimii trei rezultați din prima căsătorie a lui Moromete.
Întorși de la câmp, băieții cei mari se odihnesc, fetele merg să se scalde, iar Catrina începe să pregătească masa. Rămas singur, Moromete iese cu țigara ”în drum”, în speranța că se va ivi cineva cu care să vorbească. Apare Tudor Bălosu, vecinul lui Moromete, care-i reamintește acestuia că i-a făcut o ofertă pentru salcâmul din grădină. Vizibil iritat, Moromete evită discuția despre salcâm, părând că nu exista nimic care să-l grăbească, și o orientează ironic către Victor, fiul lui Bălosu, despre care spune, aparent nevinovat, că, de când s-a angajat ca voiajor, nu se mai „coboară” la sapă. După câteva momente de tăcere, Bălosu îi destăinuie lui Moromete că Jupuitu, agentul de stat responsabil cu colectarea impozitului funciar, va merge prin sat pentru tragerea la răspundere a datornicilor. Moromete se mohorăște și își vede de treabă prin curte, iar Catrina, epuizată, cere zadarnic ajutor pentru punerea mesei. După ce răstoarnă mămăliga, aceasta merge în obor, unde, cu ajutorul lui Niculae, băiatul cel mic, mulge oile, inclusiv pe Bisisica, cea mai îndărătnică dintre mioare. Frustrat de necazurile pățite din cauza acesteia cât a fost cu oile la păscut, Niculae o lovește cu brutalitate, deși este atenționat de mama sa. Profitând de moment, Niculae se plânge mamei că, dacă va continua să-și petreacă timpul cu oile la păscut, în loc să meargă la școală, riscă să rămână repetent, și îi cere femeii să intervină pe lângă tatăl său. Chinul băiatului de a-și convinge mama este înlocuit de unul și mai mare, când Bisisica îl calcă pe o bubă pe care o avea la picior.
Tita și Ilinca le întâlnesc la scăldat pe Florica lui Miuleț și pe „ga” Leana, venite să prindă pește, care le aduc vestea că Polina Bălosu urma să se căsătorească cu înstăritul și deloc atractivul Stan Cotelici, după ce l-a părăsit pe iubitul ei, Birică. Ca prin minune, apare și Birică, care amuțește după ce Tita îi spune veștile despre Polina.
După ce termină mâncarea, Catrina îi cheamă pe toți la masă. Spre disperarea femeii, Duțulache, câinele familiei, sustrage o bucată de brânză și fuge cu ea în gură. Pentru că băieții cei mari se lăsau așteptați, Moromete, care până atunci vorbise calm, îi strigă pe un ton amenințător, care stârnește frica. Fiecare își ocupă locul la masa așezată în tindă, veche și rămasă mică pentru o familie atât de mare: băieții cei mari stăteau așezați spre ușă, părând oricând gata de plecare, Catrina spre vatră, împreună cu Tita, Ilinca și Niculae, iar Moromete pe pragul celei de-a doua odăi, așezat parcă strategic încât să-i vadă de sus pe toți. Mănâncă ciorbă „de ierburi” și lapte fiert cu mămăligă. În timpul mesei, Catrina încearcă să pledeze, fără succes, pe lângă Moromete pentru întoarcerea lui Niculae la școală și pentru plecarea băieților cei mari la București, cu oile. Frustrat pentru că nu păreau să existe perspective pentru a merge la școală sau pentru a scăpa de păscutul oilor, dar și pentru că era constant necăjit de surorile sale, Niculae stârnește un incident în care îi stropește pe toți cu lapte fierbinte. Astfel, băiatul atrage mânia tatălui său, care îl lovește cu palma peste cap, lăsându-l într-o stare de semi-inconștiență.
După discuția despre Polina, Birică își dorește să o reîntâlnească cât mai repede, pentru a-i cere explicații. Este confuz și suferă, mai ales că și în trecut mai fusese părăsit, fără explicații. Ajuns în dreptul casei Polinei, fluieră de mai multe ori, în speranța că fata urma să iasă la poartă. Fata nu apare, dar iese în schimb tatăl ei, care îl îmbrâncește pe Birică și îl amenință că va pune câinii pe el dacă o va mai căuta pe Polina. Pentru că Bălosu este însoțit și de fiul său, Victor voiajorul, care ține în mână o măciucă, Birică se retrage. Merge la poartă la Moromete și îl strigă pe Nilă. Martor la cele întâmplate, Moromete îi spune că este prost că se ține după Polina, având în vedere că satul lor și cele din împrejurimi sunt pline de fete. Birică pare că nu îl aude, ba mai mult, își strigă necazul spre casa lui Tudor Bălosu, reproșându-i acestuia că l-a amenințat că va pune câinii pe el, iar Polinei că urma să se căsătorească. Încheie izbucnirea nervoasă cu amenințarea că „vă aranjez eu pe voi”.
Birică pleacă, iar Nilă vrea să-și însoțească prietenul la o plimbare prin sat, însă Moromete îl oprește pe loc pentru a-i cere sfatul. Intenționa să îl lase pe Achim să meargă cu oile la București și nu știa dacă era decizia potrivită și mai ales dacă băiatul s-ar întoarce într-adevăr cu bani acasă. Suma de bani estimată că ar fi putut-o câștiga era destul de mare, echivalentul acesteia în grâu părându-i-se destul de mulțumitor lui Moromete. Se gândește, de asemenea, că ar putea astfel să plătească rata la bancă. Nilă îl asigură că era decizia corectă, după care pleacă, mai mult pe furiș, în sat. Catrina îl cheamă pe Niculae și îi dă să mănânce laptele pe care i l-a oprit, timp în care băiatul îi povestește mamei despre discuția tatălui său cu Nilă, pe care a auzit-o din întâmplare. Femeia îl asigură că nu era o veste bună pentru el, întrucât păscutul oilor era mult mai ușor decât mersul la sapă sau la seceriș. Niculae continuă să viseze la momentul în care va scăpa de Bisisica, de oi, de bătăile și umilințele la care îl supuneau băieții mai mari pe islaz. Își aduce aminte că la un moment dat a fost chiar bătut de doi băieți mai mari, atât de rău încât a zăcut o săptămână, după care l-au apucat ”frigurile”. La scurt timp după aceasta întâmplare, Achim, care avea atunci doar 17 ani, i-a bătut furios pe toți băieții adunați pe islaz, în încercarea de a-i găsi pe cei vinovați de ceea ce i se întâmplase lui Niculae.
Curioși de subiectul discuției lui Nilă cu tatăl lor, Paraschiv și Achim renunță să mai meargă la fetele cu care umblau și își așteaptă fratele în drum. Nilă le povestește că Moromete vrea să îl lase pe Achim cu oile la București. Surprinși de hotărârea tatălui lor, își propun să meargă la tușa Maria, sora tatălui lor, pentru a se sfătui cu ea. Aceasta este o femeie de 50 de ani, care locuiește singură într-un bordei, construit de Moromete pentru a scăpa de ea. În tinerețe a fost căsătorită, însă a fost părăsită de soț după ce copilul lor, în vârstă de doi ani, a murit. Femeia îl învinuia pe fratele ei pentru traiul greu pe care îl ducea și se simțea nedreptățită de acesta deoarece o lăsase fără partea ei din casa părintească. Ea și-ar fi dorit ca Moromete să nu se fi căsătorit a doua oară, iar ea să fi rămas în casă, pentru a-i îngriji pe cei trei băieți. În sat nu era cunoscută ca fiind un om bun, ba din contră, lumea se ferea de ea pentru că știa tot ce se petrecea. Felul ei de-a fi, precum și faptul că toată ziua stătea pe un scaun la poartă și tricota ciorapi, o făcea să poată ușor intra în vorbă cu oricine. Afla un lucru de la cineva, pe care îl comenta cu următorul venit și tot așa până reușea să-i învrăjbească pe toți, chiar și pe cei mai pașnici dintre consăteni. Chiar și pe copii îi oprea și îi întreba ce au mâncat, atrăgându-i cu mere sau cu semințe. În sat era cunoscută sub numele de „Guica”, poreclă care ei îi displăcea categoric. O numise așa un mocan venit cu mere la târg. Pentru că acesta era venit cu mere la vânzare pentru al doilea an, știa că femeia obișnuia să ia mere pe gratis, pretinzând că doar le gustă, după care zicea că nu îi plac. Când mocanul a împiedicat-o să ajungă la căruța cu mere, femeia s-a agitat și a început să țipe, moment în care mocanul i-a spus să nu mai „guițe” ca o purcea.
Cei trei frați bat în geamul bordeiului, iar tușa Maria îi poftește înăuntru. Îi povestesc despre decizia tatălui lor de a-l lăsa pe Achim la București. Acum puteau pune la punct fuga lor la București, pe care se pare că o discutau cu mătușa lor de mai mult timp. Achim urma să plece cu oile, după care, după o săptămână, plecau și Paraschiv și Nilă, cu caii din grajd. Răzbunătoare, tușa Maria îi îndeamnă să plece chiar înainte de seceriș, pentru ca Moromete să nu mai aibă cu cine să secere și să care grâul. Nilă este de acord cu plecarea, dar respinge ideea furtului cailor, pentru că este de părere că s-ar face de râsul satului. Tușa Maria îl numește bleg, spunându-i că deși au muncit toți încă de când erau mici, au făcut-o doar pentru fetele lui Moromete, ei nealegându-se cu nimic. Nilă se supără și pleacă, însoțit de țipetele mătușii care îl amenință că nu va mai avea parte de moștenire din partea ei. Femeia rămâne în bordei, să vorbească în continuare cu ceilalți doi frați.
Trezit de ploaie, Moromete reflectă asupra iminentei plecări a lui Achim la București. Catrina își dă seama că se întâmplă ceva cu soțul ei, dar concluzionează că era din cauza păcatelor pe care le avea pe conștiință. Catrina era o femeie credincioasă, care s-a întors către Dumnezeu în urmă cu mai mulți ani, după ce a născut un copil mort. Din cauza foametei, a traiului greu, și a coșmarurilor pricinuite de pierderea suferită, femeia nu mai putea dormi și devenise nepăsătoare față de copii și de soț. Asta până când o femeie din sat a sfătuit-o să meargă la cimitir, să-și plângă morții, să dea de pomană, să se îngrijească de casă și copii, după care să meargă la biserică. Acela a fost momentul în care Catrina s-a refugiat în credință, iar încrederea în grija și răsplata Domnului au făcut-o să privească viața și greutățile cu mai multă detașare. Chiar și când Moromete nu și-a mai ținut promisiunea de a trece casa și pe numele ei, după ce au vândut un pogon din pământul primit de ea ca văduvă de război pentru a nu muri de foame, femeia și-a păstrat cumpătul. Se temea că cei trei băieți ai lui Moromete ar da-o afară din casă, învrăjbiți de mătușa ”Guica” și de Parizianul, o altă rudă, care le spuneau constant că din cauza Catrinei trăiau ei așa de rău și că tatăl lor nu ar mai fi trebuit să se căsătorească, ei putând fi foarte bine crescuți de mătusă.
Moromete a luat inițial în glumă temerea Catrinei în ceea ce priveacasa, însă, ulterior, a avut loc o întâmplare care l-a făcut să înțeleagă că, pentru o mamă, creșterea și îngrijirea copiilor putea fi ceva înspăimântător și că era „primejdios”să nu îi țină pe băieți sub observație. De la marea reformă agrară și până când s-a dat legea conversiunii, familia Moromete și-a păstrat loturile de pământ întregi, dar a dus lipsă de animale, cu excepția a doi cai, care atunci când erau loviți cu biciul „dădeau din coadă”. În toamna aceea, recolta de porumb a fost bogată, astfel că băieții au propus să îngrașe caii pentru a putea, în iarnă, să meargă la munte să vândă surplusul. Moromete nu înțelegea comerțul, însă nu a avut nimic împotriva îngrășării cailor. El își petrecea timpul ascultându-l pe Niculae când citea povești sau stând de vorbă cu prietenul său, Cocoșilă. Acesta din urmă, simpatizant al Partidului Național-Țărănesc, s-a bucurat copios și a râs de Moromete când Partidul Liberal, pe care acesta îl susținea, a introdus noi taxe și impozite. De atunci, l-a făcut prost pe toate tonurile posibile încercând să îl convingă că era mai deștept decât el, atitudine care pe Moromete îl amuza, mai ales că prietenul său era un individ care în mod obișnuit înjura și batjocorea.
În iarnă, Moromete a fost de două ori cu porumb la munte, cea de-a doua oară împreună cu Tudor Bălosu, și i-a plăcut foarte mult, comerțul părându-i-se „nemaipomenit”. Dar băieții, aflând că Bălosu a vândut porumbul mai scump decât tatăl lor, au fost nemulțumiți și au spus că acesta și-a bătut joc de munca lor. Aceste vorbe le-a aflat și tatăl lor, prin Guica și Parizianul, cu uimire și îngrijorare. Așa că a hotărât să le dea și lor ocazia de a face comerț. Din păcate, când băieții au plecat cu porumb la munte, piața era deja saturată de cereale, așa că și-au scos cu greu chiar și ce au investit. În toamna următoare, după ce unul dintre cai s-a îmbolnăvit, familia Moromete a hotărât să facă un împrumut la bancă, însă beneficiile care au decurs nu au fost pe măsura așteptărilor, așa că nemulțumirile băieților au izbucnit din nou. Au mers împreună la mătușa Maria, unde au pus la punct planul plecării lui Achim la București. În postul Paștelui, Moromete și-a dat acordul pentru plecarea la București.
Moromete obișnuia uneori să vorbească singur. Fiind întrebat de ce făcea asta, a răspuns, mai mult glumind, că nu era nimeni cu care ar fi meritat să discute sau să îi asculte gândurile. Vorbind singur despre membrii Parlamentului și despre cât costa anul acela dublul de grâu, merge înapoi pe prispă, îl trezește pe Nilă și îi spune să-și ia toporul și să meargă cu el. Între timp, dinspre cimitir răzbat glasurile celor care-și plâng morții. Ajunși în grădină, Moromete îi spune băiatului că trebuie să pună la pământ salcâmul. Uimit, Nilă întreabă de ce tăiau salcâmul, la care tatăl său îi răspunde „ca să se mire proștii”. Nilă protestează, spunând că salcâmul nu este al lor, ci al mătușii Maria, dar Moromete, părând că nu-l aude, dă salcâmului prima lovitură de secure. Nilă se alătură și el, și continuă să lovească salcâmul până când fac în jurul acestuia o roată albă de așchii. Atunci Moromete îi spune băiatului să aducă caii pentru că, dacă continuă să-l taie, riscă să cadă pe pruni sau în grădina vecinului Geacă. Legat cu frânghii și tras de cai, salcâmul cade la pământ cu un zgomot care a „spintecat dimineața ca un trăsnet”, iar lucrurile rămase în picioare în urma lui par mai mici, inclusiv oamenii. Atunci apare și Catrina, venită de la cimitir, precum și copiii din casă. Întrebat de Paraschiv de ce a tăiat salcâmul, Nilă răspunde cu satisfacția că era și rândul său de a da acest răspuns: „ca să se mire proștii”. Moromete merge apoi la Tudor Bălosu și îi cere banii pe salcâm. Acești bani îi ajută să acopere necesarul zilnic, pentru că alternativa ar fi fost să vândă o oaie sau miel, iar odată stabilită plecarea lui Achim la București, în concepția lui Moromete, nimeni nu mai trebuia să se atingă de oi.
Duminică dimineața, în curtea școlii din sat, învățătorul Toderici, ofițer în rezervă, conduce instrucția „premilitarei”. La început, a părut că învățătorului nu îi convenea noua obligație, dar cu timpul și-a luat în mod exagerat rolul în serios și a început să îi placă atât de mult, încât uita că de fapt el era învățător iar flăcăii prezenți erau oameni liberi. Înjura, amenința și țipa, fapt pentru care și-a atras critica sătenilor. Când se făcea prezența, pe cei absenți îi nota cu vigilență și violență în carnetul său. Nilă este convocat și el la instrucție. Se prezintă, deși ajunge cu întârziere, iar pe Toderici, care l-a împins cu capul în pământ în timpul instrucției, îl strânge de haine atât de tare, încât este nevoie de prezența șefului de post pentru a-i despărți. Pentru că acesta din urmă îl cunoștea pe Moromete, Nilă scapă doar cu o înjurătură și este sfătuit să se potolească, pentru că Toderici este un om rău și răzbunător.
După ce Tudor Bălosu îi plătește lui Moromete suma convenită, iese împreună cu Victor să ciopârțească salcâmul. Atunci apare și „ga” Maria, în hainele ei cernite, cu o falcă în cer și una în pământ și, cu glasul ei subțire și isteric, începe să îi blesteme pe Tudor Bălosu, pe Moromete, pe Tita și Ilinca, și pe oricine îi apare în cale, susținând că salcâmul este al ei. Tita și Ilinca reacționează și se ceartă cu ea, în timp ce Paraschiv asistă nepăsător la întreaga scenă.
Înainte de a se lumina de ziuă, Birică merge cu caii la păscut pe islaz, unde se întâlnește și cu Achim, venit și el tot cu caii. Fără convingere în glas, Birică îi mărturisește lui Achim ca și-ar dori să îi rupă picioarele Polinei, dar de fapt tot ce voia era să o mai vadă pe fată. După ce se desparte de Birică, Achim merge cu caii în ovăzul Marichii, lot ce făcea parte din fosta moșie a lui Guma. Coana Marica, văduva boierului, locuiește pe moșie împreună cu fiica ei cea mică, despre care se spunea că este „cam nebună”. Moșia este dată ”în parte”, astfel că cei care luau pământ încheiau o înțelegere cu un maior, soțul fiicei mai mari a bătrânei. Acesta avea angajați un administrator și trei paznici pentru magazii, casă și câmp. Unul dintre ei avea o pușcă cu sare pentru pază, iar băieții care mergeau cu vitele se temeau de el. Cu toate acestea, Achim bagă caii în ovăz. După puțin timp, sosește și Niculae cu oile, vrând să i le lase lui Achim, pentru că acesta a promis că, dacă se va duce la București, va lua el oile și îi va lăsa lui caii. Între timp apare și paznicul. Achim fuge cu caii, dar paznicul îl prinde pe Nicuale, care deși nu era cu oile în ovăz, ia bătaie. Văzând cele întâmplate, Achim se întoarce și, împreună cu Niculae, îl bate pe paznic, lăsându-l inconștient în mijlocul lanului de ovăz.
Moromete se îndreaptă spre fierăria lui Iocan pentru a ascuți cele două seceri stricate. Se ferește să se întâlnească cu Guica, dar nu putea lipsi duminică dimineața de la fierărie. Fierăria lui Iocan era așezată la răspântie de ulițe. Fierarul era un țigan înstărit, cu o statură impunătoare și cu buza de jos proeminentă. Oamenii apelau la el mai ales pentru căruțele pe care le construia, iar afacerea a prosperat cu timpul, ajungând să aibă doi lucrători și trei ucenici. Copiii lui umblau ”cu burțile goale și desculți”, dar la începerea școlii erau îmbrăcați cu haine „ca la oraș” și cu încălțăminte de calitate, iar de pe masa lor nu lipseau puiul fript cu usturoi și pâinea albă și proaspătă. În fața fierăriei se afla o poiană mare, în care Iocan a bătut niște pari pentru priponirea cailor nărăvași, locul fiind folosit duminica pentru ca bărbații satului să se întâlnească și să discute politică. Iocan este abonat la ziarul „Curentul”, Moromete la „Mișcarea” iar Cocoșilă la „Dimineața”. Din aceste ziare Moromete citea diverse fragmente, după care urmau comentariile pe baza celor citite. Moromete este interesat de dezbaterile din Parlament iar întrucât ziarul său nu tratează acest subiect, prietenul său Cocoșilă îi aduce paginile cu relatările pe acest subiect. Toată adunarea îl ascultă cu interes pe Moromete citind despre Marele congres agricol, discursul Regelui din cadrul congresului respectiv, precum și despre frontul luptelor din Spania și despre tragedia orașului Guernica, atacat de nemți. Mai vorbesc apoi despre starea de asediu instituită de guvernul liberal, cu câțiva ani în urmă, însă discuțiile sunt întrerupte în mod abrupt de glasul neprietenos al lui Țugurlan și de înjurăturile sale. Țugurlan este un om care sărac, care”nu trăia bine”, la marea reformă el neprimind pământ, ci trăind doar după ce preluase un lot ”în parte”de la moșia Marica, pe care îl muncea împreuna cu vecinul său, Ion al lui Miai. A avut șapte copii, dintre care cinci au murit înainte de împlinirea vârstei de doi ani, unul la vârsta de cinci ani, și mai trăia doar unul care mergea la școală și învăța bine. Țugurlan ura în general toți oamenii: pe cei care aveau îi ura pentru că aveau, iar pe cei care nu aveau, de ce nu aveau. Dar avea cu predilecție ceva împotriva celor care dețineau prea mult pământ și care îi priveau de sus pe ceilalți. În adunarea din poiana lui Iocan, Țugurlan împarte tuturor cuvine de ocară, însă ajunge să se certe aprig cu Cocoșilă și să se contreze cu Moromete, după care pleacă acasă. Între timp, pleacă și Moromete, chemat acasă de glasul îngrijorat al Ilincăi.
Acasă, pe Moromete îl așteaptă agentul de urmărire Jupuitu și însoțitorul acestuia, veniți să încaseze impozitul pe pământ. După ce inițial îi ignoră, Moromete spune că nu are cu ce plăti. Se pare că, pentru Moromete, este ceva obișnuit, având în vedere că agentul îi reproșează că are aceeași tactică de 17 ani, de când s-a alocat pământul la marea reformă agrară. Pentru a recupera măcar o parte din datorie, agentul îi ordonă însoțitorului său să ia covoarele țărănești din casă și velințele, însă Tita se opune cu îndârjire și se încuie în casă cu ele. Urmează caii și căruța din curte, însă de această dată se opune Paraschiv, susținând că acei cai erau ai lui. Văzând că nu are încotro, Moromete plătește 1000 de lei din cei 3000 datorați. Agentul pleacă, spunându-i lui Moromete că se va întoarce peste două săptămâni, însoțit de șeful de post, și că datornicul va fi arestat, dacă nu-și va plăti datoria. Chiar și în aceste condiții, Moromete este bucuros, susținând în fața vecinului său, Bălosu, că l-a păcălit pe agent, întrucât din cei 1200 de lei primiți pentru salcâm, i-au rămas 200 de lei. Bălosu nu înțelege raționamentul lui Moromete, dar vrea să speculeze momentul, și încearcă și de această dată, fără succes, să cumpere de la Moromete o bucată din grădina vecinului său. Pleacă în final supărat și nervos de atitudinea nepăsătoare a lui Moromete, care se preface, ca întotdeauna, că nu aude.
Cele două surori ale sale și părinții, îi reproșează lui Birică că din cauza Polinii a lui Bălosu, s-a făcut de râs în sat când a plecat de la poarta acesteia, înjurat de tatăl ei. Întristat, Birică pleacă în sat cu intenția de a merge la horă. Se oprește la Nilă, pentru a-l ruga să îl ajute s-o strige pe Polina. Pentru că în curtea lui Bălosu se joacă călușarii, Birică trebuie să aștepte un timp până Ilinca ajunge la Polina. Birică și Polina fug împreună și se refugiază la Vasile al lui Dumitru lui Nae, după care ajung și la părinții lui Birică, pe care îi anunță că va urma o nuntă. Pentru a nu le strica tinerilor bucuria, părinții nu le spun că între timp a venit la ei Tudor Bălosu care i-a amenințat că dacă Polina nu se întorce acasă, nu va primi niciun fel de zestre și că el nu se va împăca niciodată cu ei.
***