KPodoperescu

Enigma Otiliei

- prezentarea personajelor -

Felix Sima, fiul doctorului militar Iosif Sima, este un tânăr inteligent și ambițios, care și-a pierdut de curând tatăl. El este dornic să își construiască o carieră cât mai repede, mutându-se de la Iași la București, imediat după terminarea liceului, la singurele sale rude, familia Giurgiuveanu. Ambiția lui provine atât din nevoia de a depăși statutul de orfan, cât și, după ce ajunge să se îndrăgostească de Otilia, pentru a o impresiona pe aceasta. El dezvoltă o atracție puternică și uneori obsesivă față de tânără, care se transformă într-o iubire secretă, aparent împărtășită și de aceasta. 

Bine-crescut și empatic, Felix acceptă toate ciudățeniile noii sale familii, precum și cercul intim al cunoștințelor ei. Pare că îl respectă inclusiv pe Pascalopol, privindu-l atât ca pe un mentor, cât și ca pe rival, din cauza faptului că este gelos pe atenția arătată acestuia de Otilia și pe relația specială dintre ea și protectorul ei. 

Fiind crescut fără părinți, Felix este dezamăgit de Costache Giurgiuveanu, în care spera să găsească un factor de stabilitate și figura paternă pe care nu a avut-o niciodată alături. Relația lui Felix cu familia Tulea este destul de tensionată, tânărul înțelegând repede intrigile, interesele materiale și dușmănia cu care este privită verișoara sa. Tânărul pendulează totodată între imaginea unei Otilii copilăroasă, vulnerabilă, inocentă și sensibilă, și cea a unei femei mature, interesată material și manipulatoare. 

În ciuda unor rețineri și timidități de provincial, Felix este suficient de atrăgător pentru a avea succes la femei, chiar fără să și-o dorească. Dezamăgit de Otilia, al cărui comportament rămâne pentru el o enigmă, se retrăge în studiul medicinei, pe care îl găsește ca pe o salvare, dar și o modalitate de a păstra amintirea și tradiția tatălui său. Felix Sima reprezintă o figură emblematică a tânărului intelectual, cu idealuri înalte, dar și cu frustrări și limitări în fața realităților sociale ale epocii.

Constantin Giurgiuveanu (”Moș Costache”) reprezintă tiparul avarului. Fizic, este un ”omuleț subțire, puțin încovoiat”, chel, cu față ”aproape spână” și cu doar doi dinți vizibili. Lui Felix i se păruse întotdeauna că bătrânul aduce cu ”un hoț de copii mici”. Este considerat ”unchiul” lui Felix Sima, dar de fapt este cumnatul tatălui său, desemnat drept tutore după moartea acestuia. 

Moș Costache este generos și afectuos față de fiica sa vitregă Otilia, dar indecis și influențabil, ușor manipulabil de către cei din jur, în special de către sora sa, Aglaie. Moș Costache are un stil de viață tradiționalist, cu manii și obiceiuri vechi, fiind obsedat de economisirea banilor. Scopul declarat este unul nobil, de a lăsa o moștenire importantă Otiliei, dar nimic nu lasă să se întrezărească faptul că acest lucru s-ar fi putut realiza cu adevărat. Relația sa cu Otilia este caldă, dar complicată de așteptările familiei surorii sale privind privind banii acumulați de-a lungul timpului. 

Deși abil negociator, capabil să obțină câștiguri financiare, este totuși credul și impresionabil, căzând astfel ușor în capcanele lui Stănică Rațiu. Deși duce un trai modest, este, se pare, foarte bogat. 

Viclean, încăpățânat și independent, dar fricos și ezitant, moș Costache este nu doar o victimă a familiei sale acaparatoare, cât mai ales a propriilor sale alegeri în viață.

Otilia, personaj central, care dă și numele romanului, este o tânără de 18 - 19 ani, grațioasă, cu trup ”subțiratic”, față măslinie, nas mic și ochi ”foarte albaștri”. Este inteligentă, sensibilă și empatică, navigând cu prudență complexitatea relațiilor familiale și sociale. 

Este prezentată ca fiind educată, având un oarecare interes pentru literatură, muzică și artă. 

Relațiile ei variază de la afecțiune, cum este cea față de moș Costache, Pascalopol ori Felix, la interacțiuni formale sau tensionate, în special cu familia Tulea. Otilia este protectoare și manifestă afecțiune față de Felix, dar relația lor este complexă și evoluează pe parcursul romanului, fără a lăsa să se vadă dacă există sau nu sentimente mai profunde față de tânăr ori dacă atenția ei este doar un joc. 

Dependența de bunăstarea materială asigurată de protectorul său, Pascalopol, este uneori privită de cei din jur drept dovadă de frivolitate sau chiar egoism, dar prin acțiunile sale, Otilia este în mare măsură un spirit liber, caracterizat de independentă și chiar o voință puternică, fiind capabilă să își urmărească propriile scopuri și preocupări. 

Manifestă o oarecare indecizie în relațiile ei, în special în cea cu Felix Sima, fiind capabilă și de distanțare emoțională, lucru care poate fi perceput de celelalte personaje (și chiar de cititor) drept lipsă de căldură sau de sinceritate, interese meschine ori lipsă de loialitate.

Leonida Pascalopol este prezentat ca un om bogat, un gentleman, cu maniere și un gust rafinat pentru artă și cultură. Fizic are în jur de cincizeci de ani, ”cărnos la față și rumen”, dantură ”bine reparată”, mustață căruntă, păr rar, pieptănat în cărare. Corpolent, dar fără excese, dă senzația de bunăstare, fiind întotdeauna bine îmbrăcat și făcând impresia unui negustor, deși de fapt este moșier.

Este reținut, inteligent și educat, făcând în tinerețe studii în străinătate. A fost căsătorit cu mult timp în urmă, fără a da însă vreodată detalii cu privire la sfârșitul mariajului. 

Generozitatea care îl caracterizează se manifestă în special față de Otilia, căreia îi oferă un sprijin financiar și emoțional constant, dar arată amabilitate și față de alte personaje. Astfel, deși conștientizează că îi este rival și că are o serie de atribute care îl fac, în anumite privințe superior în câștigarea atenției Otiliei, îl sprijină deseori, aparent dezinteresat, inclusiv pe Felix. Cu bunăvoință, el se lasă ”ciupit” de bani chiar și de către cei despre care știe cu certitudine că profită de bunătatea sa, precum moș Costache sau Stănică Rațiu. Se crează astfel perspectiva unei aparente naivități, dar în același timp, jocul lui Pascalopol poate fi unul inteligent, prin care profită la maxim de ceea ce știe că poate oferi pentru a contrabalansa lipsa tinereții ori dinamismul unor potențiali rivali. 

Aproape acaparator, este nelipsit în prezența Otiliei, relație în care pare că își găsește un oarecare echilibru, detașându-se de societate și de problemele mai largi, pentru a se concentra pe propriul său mic univers. 

Este un singuratic, cu o doză de mister, interesele sale reale, istoria adevărată sau scopurile fiind ascunse sub o mască agreabilă social. Este posibil ca, pe lângă tiparul idealizat al intelectualului blazat, acest tip de comportament să releve, în același timp, atât o doză de superficialitate sau chiar incapacitatea de a forma și menține relații profunde, cât și un rafinat manipulator.

Stănică Rațiu este de profesie avocat, ocupație care îl ajută în relațiile sociale și în planurile sale. Fizic este de o ”sănătate agresivă”, roșu la față, păr mare, negru, creț, cu o mustață ”muscă”. Vorbește sonor, declamator. Este un intrigant, personaj dinamic, volubil, caracterizat de egoism și o puternică dorință de ascensiune socială. Permanenta sa preocupare este aceea de a-și îmbunătăți statutul. 

Lipsit de scrupule, Stănică este dispus oricând să recurgă la intrigi și manipulare pentru a-și atinge obiectivele, fără să țină cont de consecințele asupra celorlalți, inclusiv asupra celor mai apropiați, precum soția sa, Olimpia. El este un materialist, foarte interesat de moștenirea familiei Tulea și își concentrează inițial acțiunile în jurul dobândirii acestei averi. 

Încercând să îl determine pe Simion să îi dea drept zestre o casă, își condiționează căsătoria cu Olimpia de acest gest. Personaj histrionic, abil manipulator, el se folosește cu cinism de toate armele unui escroc profesionist, de la falsă empatie, până la șantaj emoțional (amenință cu sinuciderea de mai multe ori, stârnind ilaritate prin gesturile dramatice) și chiar furt ori tâlhărie. 

Adaptabil și atent la cei din jur, el încearcă să se infiltreze în cercul familial al lui moș Costache pentru a-și însuși banii păstrați de acesta, folosindu-se în acest scop chiar de familia sa, inclusiv de Olimpia. Încearcă totodată să îi manipuleze ori să îi întoarcă pe unii împotriva altuia, interacționând cu membrii familiei Tulea în maniera caracteristică, empatizând cu Felix, consolând pe Otilia, servind-o pe Aglaie și ciupind de la toți bani, chiar și de la servitoarea Marina. 

Dincolo de stilul bombastic, există o doză de idealism în Stănică, el fiind un familist și având o relație specială cu rudele sale directe. În schimb, deși afișează o imagine de soț model, nu îl leagă nimic de familia prin alianță, soția sa Olimpia reprezentând un simplu instrument. Inteligent, el este capabil să înțeleagă limitele și interesele meschine din familia soției, pe care chiar pare că o detestă, pe ascuns.

Simion Tulea este prezentat ca fiind un personaj pasiv, lipsit de voință proprie, urmând mai totdeauna direcțiile trasate de către soția sa, Aglaie. Fără a fi creativ sau inovativ în activitățile sale, întrucât apare mai degrabă ca executând sarcini repetitive, el este totuși dedicat muncii sale, lucrând constant la gherghef, ceea ce indică un anumit nivel de disciplină și seriozitate. Posibil ca acest comportament să reflecte un tipar obsesiv, prezent dealtfel și la copii săi. 

Descris ca fiind aventuros în tinerețe, este un om încăpățânat, cu o viclenie aparte, dar și cu episoade trecătoare de agresivitate, având poate legătură cu vârsta înaintată ori boala psihică pe care o dezvoltă spre sfârșitul romanului.

Aglaie este un personaj puternic, determinat, care își urmărește cu tenacitate ceea ce își dorește, în special în ceea ce privește gestionarea familiei și a finanțelor. Neatrăgătoare, cu ”față gălbicioasă”, ”buze subțiri”, ”nas încovoiat” și ”ochi bulbucați”, ea încearcă să impună ordinea și controlul în casă, fiind, poate și în lipsa unui soț care să își asume un asemenea rol, un pivot central în dinamica familială. 

Autoritară și lipsită de empatie, își controlează îndeaproape copiii, chiar ajunși de mult la vârsta maturității, reușind astfel să le distorsioneze capacitatea de a a se maturiza, a evalua situații ori a lua singuri decizii. 

Puternic motivată de interese materiale și financiare, deși este oarecum reticentă la manevrele ginerelui său, Stănică Rațiu, îi face acestuia jocul, lăsându-se antrenată și sfârșind prin a fi ea însăși o victimă. Astfel, în ciuda vigilenței și eforturilor ei, banii fratelui său Costache ajung pe mâna lui Stănică, lui Aglaie lipsindu-i de fapt capacitatea de adaptare, inteligența emoțională și socială. 

Ura împotriva Otiliei și preocuparea obsesivă ca această nepoată ”vitregă” să nu îi ”fure” cumva moștenirea o orbesc, astfel că nu își dă seama de adevăratul dușman, ginerele său, pe care îl introduce în propria familie.

Aurica este fiica lui Aglaie, reprezentând tiparul ”fetei bătrâne”, labilă, fragilă și extrem de sensibilă, care manifestă tendința de a fi puternic afectată de evenimentele și situațiile din jurul ei. Neatrăgătoare fizic, moștenind aceeași ochi ”proeminenți”, cu o slăbiciune ”suptă și pătrată”, are peste treizeci de ani și se află în dependență și sub totala influență nefastă a mamei sale. 

Parte a intrigilor și relațiilor tensionate din propria familie, la care contribuie din plin, Aurica a dezvoltat cu timpul o aversiune față de alte femei, pe care le percepe prin prisma geloziei și a propriilor inabilități erotice. 

Aurica poate fi văzută ca fiind dependentă emoțional de ceilalți, având nevoie constantă de atenție și afecțiune, fiind caracterizată, ca și fratele său Titi, de lipsă de autonomie și inițiativă personală.

Vrând să o flateze, Stănică își numește copilul ”Aurel”. 

Religioasă, dar fără a fi habotnică, Aurica este gata să renunțe la orice pentru a fi cu un bărbat, acceptând chiar posibilitatea unei relații clandestine cu evreul Weissman.

Titi este descris ca având înclinații artistice, chiar dacă ele sunt limitate mai mult la imitație decât la creativitate proprie. Moștenind pasivitatea tatălui său Simion, și Titi se află sub atenta observație și control a lui Aglaie. 

Fizic, are ”o ușoară mustață” și ”câteva tuleie” de barbă. Este cu puțin mai în vârstă decât Felix. 

Natura sa relativ blândă și modul naiv și modest de a se comporta, îl fac totuși un personaj mai puțin conflictual, în ciuda unor izbucniri nervoase neașteptate, care reflectă o instabilitate emoțională. Labilitatea și imaturitatea sa se manifestă în relațiile cu toți ceilalți.

Este un licean întârziat, nu foarte dotat intelectual. Căsătoria secretă cu Ana Sohațchi, sora unui coleg de la școala de belle-arte, este mai degrabă o înscenare a fraților acesteia, decât un episod de revoltă împotriva tutelei unei mame tiranice. Acest derapaj este dealtfel rapid înăbușit de aceasta din urmă. 

Titi are și alte preocupări similare, devenind gelos pe Felix, care pare că beneficiază de atenția unor femei care i se par mult mai potrivite pentru sine. Naiv, maniac și lipsit de abilități sociale, Titi se îndrăgostește fără speranță de orice femeie din apropiere, mai ales de cele care îl vizitează pe Felix, precum Georgeta sau Lili. Chiar și Otilia este obiect al preocupărilor sale erotice, sub influența familiei sale, care o zugrăvește ca pe o femeie ușoară, el chiar se poartă necuviincios cu tânăra.

Olimpia este sora lui Titi și Aurica, trăind în concubinaj cu Stănică Rațiu. În ciuda aventurilor și mașinațiunilor partenerului său, îl sprijină pe acesta necondiționat, împărtășindu-i speranțele și visele de înavuțire. 

Au împreună un fiu, Aurel, care decedează la foarte scurt timp, poate chiar în urma neglijenței sale. 

În final este trădată, odată cu îmbogățirea subită, Stănică alegând să se despartă de o femeie pasivă și neatrăgătoare, devenită incomodă.

Weissman este un coleg de facultate, de naționalitate evreiască, al lui Felix. De origine modestă, entuziast, pragmatic, până aproape de cinism, el are adesea o exprimare directă, lucru nu foarte apreciat în societate. 

Este pasionat în discuții, un pic prea teatral, dar cu profunde cunoștințe de filosofie și artă. Pare atras de socialism și are teorii anti-matrimoniale, practicând exclusiv ”amorul liber”. 

El acceptă să îi viziteze pe Simion și moș Costache pentru aplicarea tratamentului prescris acestora. Prezența lui în casă îl face victima aluziilor amoroase ale lui Aurica, căreia îi pune rapid diagnosticul, recomandându-i remediul cel mai potrivit pentru ”criza sexuală” prin care ea trece.

Ana Sohațchi este sora unui coleg de-al lui Titi. În vârstă de aproximativ douăzecișicinci de ani, ea are ”nări largi”, ”ușoară mustață”, ”pulpe groase”. Devine soția lui Titi, căsătoria cu acesta fiind mai degrabă o formalitate, prin care ea urmărește stabilitate financiară și dobândirea unui statut social, mai ales din perspectiva unui trecut incert și a unor preocupări frivole. Familia o împinge la această relație întrucât ceilalți frați doresc să lichideze problema moștenirii, având nevoie ca sora lor să fie căsătorită și astfel să nu poată ridica pretenții. 

Numeroasele încăpățânări și manii ale noului soț, faptul că acesta ține ascunsă de Aglaie căsătoria cu ea, precum și manevrele lui Stănică Rațiu, cu care pare să aibă o aventură, o fac să intenteze divorț. Se recăsătorește curând.

Marina o rudă îndepărtată, celibatară și ”cam slabă de minte”, cu un singur ochi valid. Are puțină educație și este folosită pe post de servitoare și bucătăreasă în casa lui moș Costache. 

Este bârfitoare, naivă, morocănoasă, dar totuși lipsită de interese ascunse. Îi tratează pe toți ca de la egal la egal și este la curent cu privire la evoluția tuturor evenimentelor din familiile Giurgiuveanu și Tulea.

Georgeta este o femeie elegantă, seducătoare și fină, dar pragmatică și lipsită de scrupule, lucruri care îi facilitează interacțiunile și ascensiunea socială. Plină la trup, cu păr bogat, negru și creț, cu dinți ca ”de porțelan”, față ”de marmură”, și o finețe a pielii precum ”carnea unei piersici netede”, Georgeta exprimă sănătate și lascivitate. 

Este o ”artistă” iar potrivit propriilor afirmații a urmat Conservatorul aproximativ doi ani, unde a studiat canto. A renunțat întrucât era nevoie de prea multă muncă și se obișnuise deja cu confortul, atenția și admirația bărbaților. 

Este o damă de companie de lux, dar aflată în căutarea unei relații care să îi ofere dragoste, statut social și acceptare. Are relații pasagere inclusiv cu Felix Sima, de care pare sincer atrasă fizic și pe care îl protejează și consolează. 

Pusă în temă de Felix cu privire la familia Tulea, refuză oferta lui Stănică de a se căsători, de conveniență, cu Titi. 

Finalul romanului relevă că și-a atins țelul, căsătorindu-se cu Stănică, devenit între timp bogat.

Generalul: este un personaj descris ca fiind în vârstă, ”cu mustăți albe”, îmbrăcat ”îngrijit”, amantul și cel care o întreține pe Georgeta. Are o atitudine binevoitoare și dezinteresată, acceptând chiar relația acesteia cu Felix, pe care dealtfel îl tratează cu înțelegere și cordialitate.

Toader: senator foarte bogat, văr cu Stănică Rațiu. Se lasă frecvent tapat de bani de acesta și îi cere ajutorul pentru a găsi un pretendent pentru a-și mărita fiica. Își dorește un ginere chiar sărac, dar pe care să îl poată controla.

Lili este fata de șaisprezece ani a vărului lui Stănică Rațiu, Toader. Este grațioasă, prietenoasă, ”obișnuită să fie alintată”, atrăgătoare, cu păr ”căzut în cascade pe umeri”, ochi negri, ten măsliniu, grecesc. Ea se îndrăgostește de Felix, fiind obiectul adorației lipsită de orice viitor al lui Titi. Chiar și Stănică se gândește că Lili ar fi o partidă bună pentru sine.

Lucia și Lica: nepoatele lui Stănică, posibil surorile lui Lili. Educate și luxos îmbrăcate.

Paulina: veche relație a lui moș Costache. Acesta o instalează ca ”menajeră”, pentru a-i fi de ajutor în treburile gospodărești, dar este  repede îndepărtată atunci când femeia are anumite pretenții, precum cea de a fi introdusă în testament pentru atenția și serviciile aduse. Din cauza schimbărilor aduse în casă, nu este agreată nici de Otilia, nici de Marina.

Vasiliad: doctor adus de Stănică pentru a-i consulta atât pe Simion Tulea, cât și pe moș Costache. Personaj dubios, nu foarte profesionist, care pare că îi face jocul lui Stănică. Recomandat de acesta din urmă drept ”prieten intim” al său, deși îl consideră ”cam grecotei”.

Stratulat: doctor, profesor universitar, adus de Pascalopol pentru a-l consulta pe moș Costache. Are o figură severă, reținut în opinii, dar mai profesionist decât Vasiliad. Intervenția sa atrage nemulțumirea acestuia din urmă, dar și ale lui Aglaie și Stănică, care speră ca pacientul să moară cât mai repede.

Iorgu: patronul restaurantului des frecventat de Georgeta. Este exploatat periodic de Stănică, în schimbul promisiunii că i-ar putea facilita o tranzacție cu moș Costache, pe lângă care pretinde că are influență. În final, cu ajutorul lui Felix și al Georgetei, Iorgu cumpără imobilul în care funcționa restaurantul său de la moș Costache, adevăratul proprietar.

Nevasta lui Iorgu: de origine germană, foarte grasă, cu față severă și păr roșcat.

Mătușa Agripina: sora mamei lui Stănică Rațiu. Este singura persoană pe care acesta pare că o respectă, vizitând-o măcar o dată pe an. Provenind dintr-o familie bogată, Agripina trăiește acum exclusiv din ajutorul dat de numeroasele sale rude.

***