top of page

Ciuleandra

- povestire -


   Romanul debutează cu scena uciderii Madeleinei de catre soțul său, Puiu Faranga. Crima pare un mister chiar și pentru autorul acesteia, cu atât mai mult cu cât victima nu a schițat vreun gest de provocare ori de apărare. Puiu Faranga este atât de tulburat încât, privindu-se în oglindă, aproape că nu se recunoaște, iar propriul glas îi sună străin. După ce se calmează, este cuprins de regrete, sperând ca soția să mai fie în viață. El cere ajutorul tatălui său, Policarp Faranga, aflat într-o altă cameră din casă. Acesta nu crede inițial teribila veste, verificând personal locul faptei. Lui i se alătură matușa Matilda (”Tilda”), sosită între timp. Toți, inclusiv victima, erau îmbrăcați de petrecere, întrucât se pregăteau pentru a se deplasa la Palatul Regal.

   Rămas pe loc, Puiu Faranga rememorează întâmplările zilei, încercând să găsească o explicație plauzibilă. Nici acum, ca dealtfel nici în zilele următoare, el nu găsește vreo vină Madeleinei, ci dimpotrivă, înțelege că ea a fost o soție perfectă, fidelă, atrăgătoare și chiar înțelegătoare față de desele sale escapade amoroase și capriciile de ”băiat de bani gata”, răsfățat și egoist.

   La intervenția lui Policarp Faranga, prefectul sosește personal, însoțit de procuror și de un polițist. Prefectul fusese chemat și ca prieten de familie, în condițiile în care Policarp Faranga deținea o puternică influență politică, fiind, în trecut, ministru al justiției.

   Încercând să îl menajeze pe Puiu Faranga, la rugămintea tatălui acestuia, prefectul ia decizia internării tânărului într-un sanatoriu. Ipoteza arestării sale repugnă familiei întrucât, în viziunea membrilor acesteia, o astfel de faptă, deși reprobabilă, a fost săvârșită într-o familie aristocrată și onorabilă, impunându-se deci a fi tratată cu delicatețe și înțelegere. Mai mult, în ciuda gravității, atât Policarp Faranga, cât și mătușa Matilda, îl compătimesc pe Puiu, minimalizând crima, pe care o consideră drept o întâmplare nefericită, o nenorocire abătuta din senin asupra cuplului.

   Astfel, în aceeași noapte, sub pretextul că ”un Faranga nu poate fi un criminal de rând”, Puiu Faranga este escortat la sanatoriul ”Demarat”, patronat de un alt prieten și fost coleg al tatălui său. Mătușa Matilda este încurajată și liniștită chiar de către prefect, care o asigură că internarea nepotului său reprezintă o simpla ”formalitate”.

   Puiu Faranga și tatăl acestuia nu sunt încântați inițial de condițiile sanatoriului, însă acceptă situația ca pe o necesitate. Ei au în vedere faptul că, prin împrejurările săvârșirii crimei și din nevoia de apărare a reputației familiei, internarea reprezintă șansa obținerii unui document care să ateste o formă de nebunie temporară, de natură a duce la exonerarea de răspundere penală.

   După o primă noapte zbuciumată, Puiu Faranga primește vizita doctorului Ursu, asistentul și cel mai apropiat colaborator al doctorului Demarat. Acesta din urmă nu își poate ajuta prietenul, deoarece se află, pentru cel puțin încă trei luni, în Germania.

   În zilele următoare, prin mijlocirea banilor și a influenței familiei sale, Puiu Faranga, încă zdruncinat sufletește, are parte de cel mai bun tratament posibil. Gardianul său, polițistul Andrei Leahu, desemnat să locuiască în camera alăturată, se transformă încet-încet, într-un veritabil majordom personal.

   Atât prima întâlnire, cât și discuțiile următoare, îl fac pe Puiu Faranga să nu îl agreeze pe doctorul Ursu, acesta părându-i-se că are ”o mutră de țăran încăpățânat”. Cu toate acestea, dându-și seama că de referatul său depinde viitoarea sa eliberare, Puiu Faranga abandonează planul inițial de a simula o nebunie, dând doctorului toate detaliile neplăcute, solicitate de acesta. Puiu Faranga nu reușeste însă, nici de această dată, să indice vreun eventual mobil al crimei. Ca urmare, el concluzionează că, întrucât nu poate găsi vreo vină victimei, este foarte probabil să fie într-adevăr nebun, astfel că, un instinct criminal, probabil nativ, s-ar fi manifestat spontan chiar asupra soției sale. Astfel, în locul acesteia, s-ar fi putut afla oricine altcineva. Rememorându-și copilăria și mici întâmplări trecute până atunci cu vederea, el se autoconvinge de justețea propriului diagnostic.

   Regretele sincere și stările contradictorii sunt accentuate de vestea înmormântării Madeleinei. Însingurat și căutând o apropiere umană, Puiu Faranga îl descoase pe gardian cu privire la locurile natale și motivele înrolării în poliție. Aflând că acesta e originar din județul Argeș, se interesează în mod deosebit de dansul practicat în regiune, numit ”Ciuleandra”.

   Compătimirea familiei și asigurările primite cu privire la înțelegerea de care se va bucura din partea justiției, îl conving de faptul că este grav bolnav. Odată cu trecerea timpului, Puiu Faranga dezvoltă preocupări și gânduri nepotrivite, aparent nejustificate. El devine astfel suspicios chiar pe doctorul Ursu, în care vede un amant gelos al fostei sale soții, care dorește să se razbune. Ipoteza este ”susținută” de faptul că doctorul a fost prezent la înmormântare, precum și de afirmația acestuia că ar fi cunoscut-o personal pe soția sa, fiindu-i prezentată cu ocazia unui eveniment monden.

   Policarp Faranga este dezamăgit de atitudinea necooperantă și lipsa de empatie a doctorului Ursu, aluziile sale nereușind să smulgă acestuia speranța unui diagnostic favorabil, în sensul unei tulburări psihice temporare a fiului său, care să elimine posibilitatea închisorii.

   Discuțiile dintre Puiu Faranga și doctor continuă, într-o atmosferă tensionată, primul privindu-l pe celălalt cu ”frică amestecată cu repulsiune” și fiind convins că, la rândul său, este privit cu ură. Observând că atât Puiu Faranga, cât și necrologul Madeleinei din ziar, o numesc pe aceasta Mădălina, doctorul află de la pacientul său povestea de dragoste a celor doi soți. Puiu Faranga îi povestește că, aflându-se în vizită, împreună cu tatăl său, la moșia unui unchi din județul Argeș, a fost nevoit să facă o escală de câteva ore la un han din apropiere. Fiind duminică, aici se adunaseră și tinerii satelor de prin împrejurimi, pentru a dansa. Puiu Faranga și tatăl său au asistat astfel la mai multe dansuri populare. Unul dintre ele, Ciuleandra, le-a atras în mod deosebit atenția. Fermecat de energia grupului de tineri, Puiu Faranga s-a alăturat dansatorilor. ”Vrăjit și terifiat” de efectul magic și pasiunea dezlănțuită de acest joc popular asupra participanților, el a fost cuprins de frenezie, dar și de (așa cum o recunoaște și față de doctor) o ”patimă cumplită”. Dansul a continuat, Puiu Faranga dând frâu liber pasiunii și sărutând-o pe fata aflată, din întâmplare, lângă el. După terminarea jocului, Puiu Faranga s-a interesat cu privire la fata respectivă, pe care o găsea foarte atrăgătoare. El a aflat că aceasta se numea Mădălina Crainicu și că era fiica unei vaduve sărace, care mai avea încă patru copii. Puiu Faranga și-a mărturisit sentimentele tatălui său, solicitându-i acestuia să îndeplinească formalitățile pentru a se căsători cu fata. Deși uimit, Policarp Faranga a fost încântat de idee, fiind de foarte mult timp preocupat să ”primenească sângele” aristocrat al familiei, printr-o alianță  matrimonială cu elemente tinere și ”sănătoase”, din popor.

   În zilele următoare, Policarp Faranga face cercetări și duce tratative cu mama fetei. În urma ”târguielii” de aproximativ o oră, femeia a primit o sumă importantă pentru ca fata sa, în vârstă atunci de aproximativ 14 ani, rebotezată Madeleine, să fie adoptată de către mătușa Matilda.

   În anii următori, beneficiind de sprijinul familiei Faranga, ea a primit o educație aleasă, în Elveția și Anglia. Mădălina/Madeleine s-a ridicat la înălțimea așteptărilor, dovedindu-se extrem de inteligentă. A învățat astfel franceza și germana, deprinzând bunele maniere și modul corect de comportare în societate. În câțiva ani, ea a devenit de nerecunoscut, o adevărată ”principesă”, grațioasă și fină, în gusturi și atitudine. A existat totuși și o schimbare neprevăzută, întrucât Mădălina de altădată, țărancă veselă, exuberantă, aproape salbatică, a devenit o femeie docilă, blândă, discretă și melancolică. La împlinirea vârstei de 18 ani, Madeleine se căsătorește cu Puiu Faranga, în vârstă de 27 de ani, cei doi formând un cuplu reușit, aparent fericit.

   Doctorul Ursu este impresionat de poveste, devenind însă ulterior parcă mai ”mohorât”. Stimulat de confidențele făcute, Puiu Faranga revine la sentimente mai bune față de doctor, așteptând cu nerăbdare discuțiile următoare cu acesta. Noua sa încredere îi este zdruncinată de vizita tatălui său, care aduce informații alarmante cu privire la doctor. Concluzia care se desprinde din cercetările efectuate este că doctorul Ursu, deși excelent ca medic, este ”imposibil” ca om. Mai mult, fiind de condiție modestă, doctorul s-a remarcat, încă din studenție, drept dușman al ”ciocoilor”. Scrupulele, frustrările condiției sociale și lipsa de flexibilitate ale acestuia pun astfel în pericol planul unui referat medical favorabil. Policarp Faranga concluzionează chiar că doctorul este o ”veritabilă canalie”. El hotărăște că se impune astfel transferul fiului său către un sanatoriu cu doctori mai ”înțelegători”.

   Ulterior rememorării episodului întâlnirii cu Mădălina, Puiu Faranga încearcă, cu ajutorul gardianului său, să își aducă aminte melodia dansului Ciuleandra, ba chiar să schițeze câțiva pași din acesta. Încercările rămân fără rezultat.

   Puiu Faranga solicită o nouă întrevedere cu doctorul, în cadrul căreia îi destăinuie faptul că, după multă trudă, a descoperit motivul pentru care și-a ucis soția. Reia teza instinctului ucigaș, datorat sângelui aristocratic, ”învechit”, punctând faptul că nu a fost vorba de o nebunie de moment. El se declară nebun, susținând că, după o minuțioasă analiză retrospectivă, a înțeles faptul că a fost întotdeauna tulburat psihic, având ”o nebunie definitivă și iremediabilă”. Doctorul nu comentează pe marginea acestui episod.

   Puiu Faranga îl chestionează cu privire la boala sa și pe gardian, care, pragmatic, afirmă că nu este vreo boala reală, ci doar una ”boierească”, care apare atunci când ”boierii” dau de greu.

   O plimbare prin grădina sanatoriului trezește o veritabilă manie a numerelor ”fatidice” în mintea tulburată a lui Puiu Faranga. El face legătura între datele importante din viața sa și ale Madeleinei, concluzionând că este urmărit de anumite cifre precum 13 ori inversul acesteia, 31. Noile suspiciuni cu privire la doctorul Ursu sunt hrănite și de informația, adusă de gardian, conform cărei acesta este originar chiar din satul Mădălinei, Varzari.

   Tatăl său îi aduce vestea că a reușit să obțină transferul la un alt sanatoriu, pentru a scăpa de intransigentul medic. Întrucât plecarea urma să aibă loc pe 13 martie, Puiu Faranga obține concesia ca, din superstiție, aceasta să se amâne cu o zi.

   În toată această perioadă, bolnavul exersează pe ascuns dansul Ciuleandra, încercând să își amintească melodia.

   Solicitat de doctorul Ursu, Puiu Faranga are neplăcerea să o găsească în cabinetul acestuia chiar pe mama Mădălinei. Aceasta, umilă, recunoaște că a fost învățată de unii consăteni să ceară familiei Faranga bani, ca despăgubire pentru pierderea suferită. Atitudinea mercantilă a femeii indignează atât pe Puiu Faranga, cât și pe doctor. Ei o sfătuiesc totuși să îl caute pe Policarp Faranga, care, poate, din generozitate, îi va oferi vreo sumă de bani. Mulțumită de deznodământ, femeia îi sărută mâna lui Puiu Faranga, urându-i ”sănătate și alinare”. Rămași singuri, Puiu Faranga are o ultimă confruntare cu doctorul Ursu, silindu-l pe acesta să recunoască că o cunoaște întradevăr pe Mădălina. Mai mult, el află că cei doi au fost, în trecut, iubiți. Vizita boierilor și jocul în urma căruia, dintr-un capriciu, Puiu Faranga a cunoscut-o pe Mădălina, au schimbat radical nu doar destinul acesteia, ci și pe cel al doctorului, pe atunci un tânăr sărac, dar cu aspirații înalte, care dorea să se căsătorească cu ea. O întâlnire ulterioară, la un eveniment monden, i-au confirmat faptul că totuși Mădălina nu l-a uitat, deși aceasta nu i-a adresat vreo vorbă și n-a schițat niciun gest de recunoaștere. Doctorul îi reproșează lui Puiu Faranga faptul că, sugrumând-o, a ucis-o pe Mădălina pentru a doua oară, de data aceasta fizic. Sub impactul răsturnării de situație, Puiu Faranga concluzionează că probabil acesta este și motivul pentru care și-a ucis soția, întrucât, deși nu avea nici măcar un indiciu al vreunei infidelități, atitudinea și pasivitatea ei demonstrau faptul că nu îl iubea pe el cu adevărat, ci pe altcineva.

   În cursul vizitei obișnuite a doctorului de a doua zi, acesta este atacat de Puiu Faranga, care încearcă să îl sugrume. Scena se aseamană cu cea a uciderii Mădălinei, însă doctorul scapă nevătămat. Discuția ulterioară cu Policarp Faranga dezvăluie faptul că, încă din urmă cu două săptămâni, doctorul Ursu întocmise un raport în care consemna o ”iresponsabilitate rezultată dintr-o zdruncinare trecătoare de nervi”, recomandând, după externare, fie o observație suplimentară de câteva luni, fie chiar reluarea vieții obișnuite a bolnavului. Noile evenimente au schimbat însă radical concluzia, dovedind periculozitatea pacientului și nevoia izolării sale de societate. Policarp Faranga, însoțit de doctor, îl vizitează pe bolnav. Acesta este schimbat, obsesiv și complet absorbit de pașii de dans pe care îi exersează, pe ritmul unei melodii care se dorește a fi Ciuleandra.


***

Timberly Williams

bottom of page