Numerele (Numerii)
- A patra carte a lui Moise -
Capitolul 1
Luptătorii lui Israel.
Domnul i-a poruncit lui Moise să realizeze un recensământ, pentru a putea stabili numărul de luptători din fiecare seminție. Moise și Aaron au fost ajutați de câte un bărbat de seamă din fiecare seminție la realizarea recensământului. Au fost numărați toți bărbații de la douăzeci de ani în sus: fiii lui Ruben au fost 46.500, fiii lui Simeon au fost 59.300, fiii lui Gad – 45.650, fiii lui Iuda – 74.600, fiii lui Isahar 54.400, fiii lui Zabulon – 57.400, fiii lui Efraim – 40.500, fiii lui Manase – 32.200, fiii lui Veniamin – 35.400, fiii lui Dan 62.700, fiii lui Aser – 41.500, fiii lui Neftali – 53.400. Din cele douăsprezece seminții ale lui Israel au rezultat 603.550 de bărbați apți de luptă. Fiii lui Levi nu au fost incluși în acest număr, întrucât ei au fost rânduiți să slujească la cortul mărturiei.
Capitolul 2
Tabăra poporului lui Israel.
Spre răsărit trebuia să poposească tabăra lui Iuda, spre miazăzi tabăra lui Ruben. Apoi urma cortul mărturiei, cu tabăra leviților. Spre apus poposea tabăra lui Efraim iar spre miazănoapte poposea tabăra lui Dan. Toate semințiile se așezau după cum le-a fost rânduit, și plecau din loc în aceeași ordine.
Capitolul 3
Numărătoarea leviților și slujbele lor.
Domnul i-a poruncit lui Moise să pună seminția lui Levi la îndemâna lui Aaron, pentru a îl ajuta la slujbă. Ei trebuiau să păzească lucrurile cortului mărturiei și să facă slujbele cortului. În grija lui Aaron și a fiilor săi rămânea slujba preoțească și ce ținea de jertfelnic.
Domnul le-a poruncit lui Moise și lui Aaron să îi numere pe fiii lui Levi, după familiile lor, pe toți cei de parte bărbătească de la o lună în sus. Fiii lui Levi au fost: Gherson, Cahat și Merari.
Din neamul lui Gherson au făcut parte 7.500 de bărbați. Aceștia își așezau tabăra în spatele cortului, spre asfințit, având în grijă cortul și acoperământul lui, vălul de la ușă, pânzele curții, perdeaua de la intrarea în curtea cortului, precum și toate obiectele lui.
Din neamul lui Cahat au făcut parte 8.300 de bărbați. Ei își așezau tabăra în partea de miazăzi a cortului, și, în paza lor, se aflau chivotul, masa, sfeșnicul, jertfelnicul, obiectele pentru sfintele slujbe și perdeaua.
Din neamul lui Merari au făcut parte 6.200. Ei își așezau tabăra în partea de miazănoapte a cortului și aveau în grijă pilaștrii cortului, zăvoarele, stâlpii și tălpicele lui, stâlpii curții cu tălpicele lor, țărușii și frânghiile lor.
Eleazar, fiul lui Aaron, a fost rânduit să îi supravegheze pe cei ce aveau în seamă sfântul locaș.
În partea din fața a cortului își aveau tabăra Aaron și fiii săi. În total, numărul leviților de parte bărbătească, de la o lună în sus, a fost de 22.000.
Domnul i-a poruncit lui Moise să îi numere pe toți întâii născuți ai lui Israel, de parte bărbătească, de la o lună în sus. În total, aceștia au fost 22.273. Domnul i-a spus lui Moise să îi ia pe leviți în locul întâilor născuți. Pentru răscumpărarea celor 273, care reprezentau diferența dintre numărul întâilor născuți și numărul leviților, Moise trebuia să ceară câte 5 sicli de argint de persoană, care trebuiau dați lui Aaron și fiilor săi.
Capitolul 4
Slujbe deosebite ale leviților și numărul lor.
Domnul i-a poruncit lui Moise să îi numere pe fiii lui Cahat, din neamul lui Levi, în slujba cărora intra sfânta-sfintelor. Când pleca tabăra, Aaron și fiii săi trebuiau să învelească Chivotul în perdeaua ”adumbritoare”, masa pâinilor cu o față de masă violet, iar cu o îmbrăcăminte de culoarea iachintului trebuiau să acopere sfeșnicul și candelele. Peste jertfelnicul de aur, trebuiau să pună o țesătură de culoarea iachintului și să îl acopere cu o piele tot de culoarea iachintului. Peste jertfelnic puneau o îmbrăcăminte stacojie. După ce Aaron și fiii săi terminau de acoperit locașul cel sfânt și toate lucrurile lui, fiii lui Cahat veneau să le care.
Domnul i-a cerut lui Moise să îi numere pe toți leviții între 25 și 50 de ani. Moise, Aaron și căpeteniile obștii i-au numărat mai întâi pe fiii lui Cahat, care au fost 2.750, pe fiii lui Gherson, 2.630, și pe fiii lui Merari, 3.200. Toți leviții numărați, între 25 și 50 de ani, au fost 8.580.
Capitolul 5
Cei necurați, afară din tabără! Femeia bănuita de adulter.
Domnul i-a poruncit lui Moise să îi scoată afară din tabără pe leproși, pe cei cu scurgere și pe cei care s-au atins de mort.
Dacă un bărbat își bănuia femeia de adulter, trebuia să o aducă la preot, și, ca jertfă, să aducă o zecime dintr-o efă de făină de orz. Aceasta era jertfa de bănuială, pe care preotul o aducea înaintea Domnului. Într-un vas de lut, preotul trebuia să ia apă curată, pe care o amesteca cu țărâna din fața cortului. Femeia trebuia să își descopere capul, iar preotul o punea înaintea Domnului, cu jertfa de bănuială în palme. Preotul o supunea pe femeie jurământului, la care femeia trebuia să răspundă cu: ”Amin, amin!”, după care îi dădea femeii să bea din apa blestemată a mustrării. Dacă femeia era pângărită, apa intra în ea și îi umfla pântecele, iar dacă era nevinovată, era sănătoasă și avea urmași.
Capitolul 6
Nazireii. Rostirea binecuvântării preoțești.
Dacă un bărbat, sau o femeie, se dedica pentru o anumită perioadă de timp Domnului, acesta trebuia să nu bea vin, sau orice altă băutura tare, să nu se radă în cap, și să nu se atingă de cadavre, chiar și în cazul în care îi murea unul dintre părinți. Dacă nazireul devenea necurat prin atingere de mort, trebuia să urmeze un ritual de curățire. Își tundea părul în cea de-a șaptea zi, iar in ziua a opta aducea ca jertfă pentru păcat și ardere-de-tot două turturele sau doi pui de porumbei. După acest ritual își putea relua nazireatul. La sfârșitul perioadei, nazireul aducea ardere-de-tot și sacrificiu pentru păcat. Preotul îi tundea părul, pe care îl ardea împreună cu jertfele.
Domnul le-a transmis, lui Aaron și fiilor săi, prin Moise, formula de binecuvântare a fiilor lui Israel: ”Domnul să te binecuvinteze și să te păzească! Domnul să-Și lumineze fața spre tine și să te miluiască! Domnul să-Și ridice fața spre tine și să-ți dăruiască pace!”.
Capitolul 7
Jertfe și daruri ale căpeteniilor lui Israel la sfințirea cortului.
După ce a fost ridicat cortul, iar Moise l-a sfințit și l-a miruit, căpeteniile celor douăsprezece seminții care au participat la recensământul poporului, au adus daruri la cortul adunării: șase care acoperite și doisprezece boi. Moise a acceptat aceste daruri și le-a înmânat leviților, pentru a fi folosite în slujba cortului. Au fost aduse și daruri pentru înnoirea jertfelnicului. Fiecare căpetenie a dus în dar: un blid de argint, de o sută treizeci de sicli, și o cupă de argint, de șaptezeci de sicli, pline cu făinuță frământată cu untdelemn, o cădelniță de aur de zece sicli, plină cu tămâie, un junc, un berbec și un miel de un an, pentru ardere-de-tot, un țap ca jertfă pentru păcat, iar ca jertfă de mulțumire două juninci, cinci berbeci, cinci țapi și cinci mielușele de un an.
Capitolul 8
Sfințirea leviților.
Moise și Aaron au realizat ritualul de sfințire a leviților. Mai întâi, leviții au fost stropiți cu apa curățirii, au fost puși să își radă cu briciul părul de pe tot corpul, și să își spele hainele. Pe urmă, au fost aduși în fața întregii obști, care era adunată în fața cortului mărturiei. Leviții și-au pus mâinile pe capetele celor doi junci, care au fost aduși ca jertă pentru păcat și ardere-de-tot. Apoi, Aaron i-a dus pe leviți ca dar înaintea Domnului, și s-a rugat pentru ei și pentru curățirea lor. După aceea, leviții au intrat în cortul mărturiei să își facă slujba.
Capitolul 9
Sărbătorirea Paștilor în Pustia Sinai. Norul.
Domnul le-a poruncit evreilor să sărbătorească Paștile în ziua a paisprezecea a lunii întâi. Deoarece erau și bărbați care erau necurați din pricina atingerii de cadavre, Domnul a hotărât pentru aceștia să sărbătorească Paștile în ziua a paiseprezecea a lunii a doua, când trebuiau să mănânce mielul pascal cu azime și ierburi amare. Cei care nu sărbătoreau Paștile, erau pedepsiți cu moartea. Legea Paștilor era valabilă atât pentru băștinași, cât și pentru străini.
În ziua în care evreii au așezat cortul, un nor a acoperit acest cort. Noaptea, norul lua forma unui stâlp de foc. Când norul se ridica de deasupra cortului, evreii plecau la drum, iar când norul se oprea, evreii poposeau.
Capitolul 10
Cele două trâmbițe de argint. Israeliții pleacă la drum.
Dumnezeu i-a poruncit lui Moise să faurească două trâmbițe din argint. Când trâmbița din ele, obștea se aduna la ușa cortului mărturiei, iar când trâmbița doar din una, se adunau la Moise doar căpeteniile semințiilor lui Israel.
Trâmbițele erau folosite și pentru a anunța plecarea. Cand se trâmbița o dată, plecau taberele de la răsărit, la al doilea semn de trâmbiță, taberele dinspre miazazi, la al treilea, taberele dinspre apus, iar la cel de-al patrulea, taberele dinspre miazănoapte. Cei care sunau din trâmbiță erau fiii lui Aaron. Prin trâmbițe era anunțată și starea de război, precum și zilele de bucurie sau de sărbătoare.
În data de douăzeci a celei de-a doua luni, din cel de-al doilea an de la ieșirea din Egipt, norul s-a ridicat deasupra cortului iar evreii au pornit spre pustia Paran. Rânduiala desfacerii cortului și a plecării din tabăra a fost respectată întocmai.
Capitolul 11
Murmure-n popor; plângeri împotriva manei. Mijlocirea lui Moise. Cei șaptezeci de bătrâni. Prepelițele.
Deoarece poporul a cârtit împotriva Domnului, Acesta a mistuit cu foc o parte din tabără. Moise a intervenit în fața Domnului pentru popor și focul a încetat.
Poporul și-a adus aminte de belșugul de mâncare din Egipt și au început să poftească carne, plângându-se de mană. Moise s-a plâns Domnului de greutatea poverii de a conduce poporul prin deșert. Pentru a îi ușura munca, Domnul i-a poruncit să adune 70 de bătrâni și cărturari, care să îl ajute să conducă poporul. Deși, la chemare au putut veni doar 68, duhul Domnului s-a pogorât peste toți și aceștia au început să profețească, chiar și cei doi bătrâni care rămăsesera în tabără.
Un vânt, pornit de la Domnul, a adus dinspre mare prepelițe. Evreii au strâns mai mult decât puteau consuma. Văzându-le lăcomia, Domnul s-a mâniat și a lovit poporul. Cei cuprinși de poftă au plătit cu viața.
Tabăra s-a oprit apoi la Hașerot.
Capitolul 12
Mariam cârtește împotriva lui Moise și e lovită cu lepră.
Mariam și Aaron, frații lui Moise, îl vorbeau de rău pe acesta din cauza femeii etiopience pe care și-a luat-o de soție. Domnul S-a mâniat și a lovit-o pe Mariam cu lepră. Aaron și-a recunoscut vina în fața lui Moise și i-a cerut iertare. Moise s-a rugat Domnului pentru Mariam. Domnul a hotărât ca Mariam să fie ținută în afara taberei șapte zile. După ce Mariam s-a curățit, poporul a plecat de la Hașerot și au poposit în pustia Paran.
Capitolul 13
Iscoadele trimise în Canaan.
Moise a trimis 12 iscoade să cerceteze pământul Canaanului, câte un bărbat din fiecare seminție. Ei trebuiau să vadă cum este pământul, ce fel de popor locuiește pe el, dacă orașele aveau sau nu ziduri, și să aducă din roadele pământului găsite acolo. După ce au văzut iscoadele puterea celor care stăpâneau atunci țara Canaanului, au afirmat că țara nu putea fi cucerită, fiind prea puternică, că pământul de acolo își mânca oamenii și că țara era locuită de uriași. Caleb a încercat să liniștească poporul, spunându-le că îi puteau birui.
Capitolul 14
Poporul cârtește, Domnul Se mânie, Moise se roagă. Iertare și pedeapsă.
Cuprinși de frică, evreii au cârtit împotriva lui Moise, spunând că doreau să se întoarcă în Egipt. Iosua și Caleb, două dintre iscoade, au încercat să liniștească poporul, susținând că pământul era bun și că acolo era țara în care ”curgea lapte și miere”. Vorbele lor nu au fost crezute, ba mai mult, adunarea s-a hotărât să îi ucidă cu pietre. În acel moment, slava Domnului s-a arătat tuturor, iar Domnul I s-a adresat lui Moise, spunându-i că, pentru necredința lor, evreii vor mai rătăci încă 40 de ani prin deșert. Toți cei care au mers în Canaan ca iscoade, în afară de Iosua și Caleb, au murit, fiind loviți de mânia Domnului. În ciuda sfatului lui Moise de a nu pleca la război, evreii i-au înfruntat pe Canaaneeni și pe Amaleciți, însă au fost înfrânți și măcelăriți.
Capitolul 15
Felurite jertfe. Pedeapsa pentru călcarea zilei de odihnă.
Domnul le-a reamintit evreilor regulile pentru jertfe, ardere-de-tot, jertfa de făgăduință sau de bunăvoie, sau cele aduse Domnului în zile de sărbătoare. Domnul a reafirmat sfințenia zilei de odihnă și a precizat că pedeapsa pentru încălcarea ei era pierderea vieții. Domnul le-a poruncit evreilor să își facă ciucuri la poalele hainelor și pe deasupra lor să pună un șiret de mătase violetă, care să le aducă aminte de poruncile Domnului și de obligativitatea respectării lor.
Capitolul 16
Răzvrătirea lui Core, Datan și Abiron.
Core, Datan și Abiron, s-au ridicat împotriva lui Moise, împreună cu 250 de bărbați de seamă dintre fiii lui Israel, care au dorit să își aroge drepturi sacerdotale. La cererea lui Moise, Core și ceata sa și-au umplut cădelnițele și au tămâiat înaintea Domnului, însă au fost mistuiți de foc ceresc, iar Datan, Abiron, împreună cu familiile și bunurile lor rămase în tabără, au fost înghițiți de pământ. Eleazar, fiul lui Aaron, a luat cădelnițele de aramă ale celor arși și a făcut din ele foi pentru a acoperi jertfelnicul, pentru ca fiii lui Israel să nu uite că nimeni, care nu este din neamul lui Aaron, nu poate să aducă tămâiere Domnului.
A doua zi, mulțimea cârtea împotriva lui Aaron și a lui Moise, acuzându-i pe aceștia de moartea acelor leviți. Domnul a lovit năpraznic mulțimea, și, până în momentul în care Moise s-a rugat Domnului pentru iertare, au murit 14.700 de oameni.
Capitolul 17
Adeverirea preoției lui Aaron: toiagul odrăslit.
Domnul le-a poruncit căpeteniilor semințiilor lui Israel să ia fiecare câte un toiag, pe care sa își însemneze numele. Numele lui Aaron trebuia scris pe toiagul lui Levi, deoarece era câte un singur toiag pentru fiecare seminție. Toiegele urmau a fi puse în cort, în fața Chivotului Mărturiei, iar cel care înflorea peste noapte însemna că seminția pe care o reprezenta era aleasă de Domnul.
A doua zi, toiagul lui Aaron era singurul care înmugurise, înflorise și făcuse migdale. Domnul a poruncit ca toiagul lui Aaron să fie pus în fața Chivotului, ca semn pentru ”fiii neascultării”.
Capitolul 18
Slujba și veniturile preoților și leviților.
Domnul i-a poruncit lui Aaron să își apropie seminția lui Levi, care se ocupa de lucrurile și lucrările rânduite pentru cort. Aaron și fiii săi trebuiau să își îndeplinească preoția după rânduiala jertfelnicului și a celor dinăuntrul catapetesmei. Domnul le-a dat pârgă din toate cele închinate Lui, precum și pârga darurilor lor. Tot întâiul născut care Îi era adus Domnului, animal sau om, era al lor, precum și toate prinoasele din lucrurile sfinte.
Domnul i-a menționat lui Aaron că, în țara promisă, leviții nu vor avea parte de moștenire, întrucât moștenirea lor era Domnul. În schimbul slujbelor lor, fiii lui Levi primeau zeciuială din Israel.
Capitolul 19
Apa care curăță întinarea.
Domnul le-a poruncit lui Moise și lui Aaron să ia o junincă roșie, fără meteahnă și fără cusur, pe care să i-o dea lui Eleazar. Acesta trebuia să o ducă în afara taberei și să o înjunghie. Cu sângele ei trebuia să stropească de șapte ori partea de dinainte a cortului, apoi juninca trebuia arsă de tot. Preotul trebuia să pună lemn de cedru, isop și ață de lână roșie pe focul în care ardea juninca. După aceasta, preotul trebuia să se spele pe sine și hainele sale, și necurat era până seara. Un om curat strângea cenușa junincii, pe care o păstra în afara taberei, pentru a face cu ea apă de stropire. Cel ce se atingea de mort, de om ucis cu sabia, sau de un mormânt, era necurat timp de șapte zile. Se lua din cenușa jertfei pentru curățire și se turna peste ea apă, după care un om curat lua isop, îl înmuia în apă și îl stropea cu el pe cel necurat, în ziua a treia și a șaptea.
Capitolul 20
Moartea Mariamei. Apă din piatră. Moartea lui Aaron.
Mariam a murit la Cades, unde a și fost îngropată. Poporul a cârtit din nou împotriva lui Moise, din cauza lipsei de apă. Domnul i-a poruncit lui Moise să adune obștea și să își ia toiagul, cu care să lovească stânca, pentru a le da apă. Moise a lovit stânca de două ori și a curs apă multă, care a îndestulat întreg poporul. Îndoiala lui Moise, care a lovit de două ori stânca și nu doar o singură dată, l-a lipsit de intrarea în pământul făgăduit.
Moise a trimis soli la regele Edomului pentru a-i cere să lase poporul evreu să traverseze teritoriile sale, însă acest rege a refuzat. Evreii s-au îndreptat spre muntele Hor, unde Aaron a murit, dar nu înainte ca Moise sa îl îmbrace pe Eleazar cu hainele acestuia. Toată obștea l-a plâns pe Aaron, timp de 30 de zile.
Capitolul 21
Șarpele de aramă.
Cu ajutorul Domnului, fiii lui Israel au cucerit ținuturile deținute de regele canaanean din Arad, cărora le-au dat numele Horma (anatema/nimicire). Poporul a cârtit din nou împotriva lui Moise. Domnul i-a pedepsit trimițând asupra lor șerpi ucigași. Evreii i-au cerut ajutorul lui Moise. Domnul i-a poruncit lui Moise să facă un șarpe de aramă, pe care să îl pună pe un stâlp, pentru ca, cine era mușcat de șarpe, să poată privi la șarpele de aramă și să se însănătoșească. De aici, evreii au pornit spre Obot, apoi spre Iie-Abarim, Zared, Arnon Beer, Matana, Nahaliel, Bamot, apoi la dumbrava din câmpia Moabului, spre muntele Fazga. De acolo, Moise a trimis soli la Sihon, regele Amoreilor pentru a-i permite poporului evreu să treacă prin țara sa. Sihon a refuzat. Cu ajutorul Domnului, fiii lui Israel au cucerit teritoriile deținute de acest rege și s-au așezat în cetățile Amoreilor. Pe urmă, au cucerit cetățile Iazir și Vasan.
Capitolul 22
Istoria lui Balaam.
Evreii și-au așezat tabăra lângă Ierihon, la apus de Moab. Regele Moabului, Balac, fiul lui Sefor, cunoscând cât de puternic era poporul evreu, i-a trimis pe bătrânii cetății, cu daruri, la vrăjitorul Balaam, fiul lui Beor, pentru a-i cere să blesteme acest popor. Domnul i-a vorbit lui Balaam și i-a poruncit să nu îndeplinească cererea căpeteniiilor Moabului. Aceștia s-au întors la Balac și i-au adus la cunoștință refuzul vrăjitorului. Balac a trimis alte solii, mai numeroase și mai însemnate. Balaam a pornit cu aceștia spre Moab. Deși acesta a plecat cu moabiții din porunca lui Dumnezeu, pe drum, îngerul Domnului a vrut să îl împiedice. Balaam și-a lovit asina în trei rânduri, care se oprise, văzându-l pe îngerul Domnului. Asina a luat glas omenesc, și i-a reproșat lui Balaam că a lovit-o. Atunci, Dumnezeu i-a deschis ochii lui Balaam, și acesta l-a văzut pe înger în drum, cu sabia în mână. Îngerul i-a poruncit să meargă în continuare cu moabiții, dar să asculte de porunca lui.
Balac i-a ieșit în întâmpinare lui Balaam și au mers împreună la Bamot-Baal.
Capitolul 23
Balaam ii binecuvinteaza pe Israeliti.
Balaam i-a cerut lui Balac să ridice șapte jertfelnice, pe care să aducă jertfă șapte viței și șapte berbeci. După ce Dumnezei I s-a arătat lui Balaam, acesta nu numai că nu i-a blestemat pe evrei, ba chiar i-a binecuvântat. A stăruit în binecuvântare chiar și după ce Balac l-a dus pe un loc mai înalt, de unde putea să vadă poporul evreu, motivând că tot timpul a spus că avea să facă doar ceea ce îi cerea Dumnezeu. Atunci Balac l-a dus într-un loc și mai înalt, pe vârful Peor, unde Balaam i-a cerut să zidească alte șapte jertfelnice, pe care să aducă jertfă șapte viței și șapte berbeci.
Capitolul 24
Proorocia lui Balaam.
Înțelegând Balaam care era voia lui Dumnezeu, n-a mai apelat la vrăjitorii, ci a privit spre pustiul unde era așezat poporul lui Israel. Inspirat de duhul lui Dumnezeu, Balaam a făcut câteva profeții referitoare la popoarele canaanite, dar și despre ridicarea unui conducător din seminția lui Iacob, care îi va înfrânge pe toți cei potrivnici. Balaam s-a întors apoi în țara sa.
Capitolul 25
Pedeapsa pentru idolatrie și desfrânare.
Evreii au poposit la Sitim și au păcătuit cu fetele moabiților, au mâncat din jertfe și s-au închinat idolului Baal-Peor. Evreii care au păcătuit au fost uciși, la porunca lui Moise, începând cu Zimri, fiul lui Salu, care l-a sfidat pe Moise intrând în cortul său cu o madianită, pentru a păcătui. Zimri a fost ucis de Finees, fiul lui Eleazar, care i-a străpuns cu o lance atât pe el, cât și pe însoțitoarea sa. Atunci au murit 24.000 de oameni.
Capitolul 26
Numărarea din nou a poporului.
Dumnezeu le-a poruncit lui Moise și lui Eleazar să numere tot poporul, după familii, de la 20 de ani în sus, bărbați care erau buni de mers la război. Această numărătoare a fost cerută pentru ca Moise să poată împărți corect țara Canaanului. Atunci au fost numărați 601.730 de bărbați. Au fost numărați și cei din neamul lui Levi, de la o lună în sus, rezultând 23.000 de oameni, care nu au fost numărați împreună cu fiii lui Israel, deoarece lor nu li se cuvenea moștenire. Fiii lui Levi au fost Gherson, Cahat și Merari. Din Cahat s-a născut Amran. Iochebed, care era fiica lui Levi, născută în Egipt, și soția lui Amran, i-a născut pe Aaron, Moise și Mariam.
Capitolul 27
Fiicele lui Salfaad. Legea asupra dreptului de moștenire al fiicelor. Iosua ca succesor al lui Moise.
Fiicele lui Salfaad s-au înfățișat lui Moise și lui Eleazar, și, după ce le-au spus acestora că tatăl lor a murit în pustie și că nu a avut feciori, au cerut și ele să primească moștenire pentru ca numele tatălui lor să nu piară din neam. Domnul i-a cerut lui Moise să le dea și acelor fete moștenire, transmițând ca regulă generală pentru viitor că, dacă cineva va muri fără să aibă moștenitori, averea să rămână fiicei sau rudeniei celei mai apropiate, după caz.
Domnul i-a cerut lui Moise să urce pe muntele Nebo și să privească țara Canaanului, în care el nu avea sa intre din cauza îndoielii pe care a avut-o când a lovit stânca de două ori, pentru a curge apă. La îndemnul Domnului, Moise l-a desemnat pe Iosua ca succesor al său, l-a dus înaintea lui Eleazar, după care și-a pus mâinile sale peste el.
Capitolul 28
Noi rânduieli pentru o seamă de jerfe.
Moise le-a reamintit fiilor lui Israel câteva legiuiri: jertfele aduse Domnului trebuiau să fie animale curate, de un an, fără meteahnă, jertfa de pâine trebuia să fie a zecea parte dintr-o efă de făină. În ziua odihnei trebuiau aduși jertfă doi miei, cu două zecimi dintr-o efă de făinuță frământată cu untdelem și turnare a unui sfert de hin de vin. În fiecare zi de întâi a lunii trebuia adusă ardere-de-tot Domnului. Au fost amintite regulile pentru Paștile Domnului, sărbătoarea Azimelor și sărbătoarea Secerișului.
Capitolul 29
Jertfe la zilele întâi, a zecea și a cincisprezecea din luna a șaptea.
Domnul i-a comunicat lui Moise că, în ziua întâi a lunii a șaptea, vor serba Ziua Trâmbițării, când nu trebuiau să facă nicio muncă slujitoare și trebuiau să aducă Domnului jertfă un vițel, un berbec și șapte miei de un an, fără meteahnă. Ca prinos de pâine trebuiau să aducă făinuță frământată cu untdelemn: pentru vițel, trei zecimi de efă, pentru berbec, două zecimi, iar pentru fiecare dintre cei șapte miei, câte o zecime de efă.
In ziua a zecea a lunii a șaptea, ei trebuiau să își întristeze sufletele, să nu facă nicio muncă și să aducă ardere de tot Domnului, un vițel, un berbec și șapte miei fără meteahnă, precum și prinosul de pâine, ca și la Ziua Trâmbițării.
În ziua a cincisprezecea a lunii, evreii aveau adunare sfântă, când nu trebuiau să facă nicio muncă și timp de șapte zile era sărbătoarea Domnului. În prima zi se aduceau ardere-de-tot 13 viței, 2 berbeci și 14 miei, precum și prinos de pâine. În ziua a doua se aduceau ardere de tot 12 viței, 2 berbeci și 14 miei și prinos de pâine. În ziua a treia 11 viței, 2 berbeci și 14 miei și prinos de pâine, în ziua a patra 10 viței, 2 berbeci și 14 miei și prinos de pâine, în ziua a cincea 9 viței, 2 berbeci și 14 miei și prinos de pâine, în ziua a șasea 8 viței, 2 berbeci și 14 miei și prinos de pâine iar în ziua a șaptea 7 viței, 2 berbeci și 14 miei și prinos de pâine. În fecare zi se mai aducea un țap, ca jertfă pentru păcat.
Capitolul 30
Despre făgăduințe.
Moise le-a transmis evreilor câteva reguli privind făgăduințele, făcute atât de femei, cât și de bărbați: dacă un om făcea o făgăduință Domnului, nu trebuia să își încalce cuvântul, în timp ce, dacă o femeie făcea o făgăduință când încă trăia în casa tatălui său, și acesta nu avea nimic de spus, făgăduința femeii rămânea în picioare. La fel se întâmpla și dacă femeia avea bărbat. Dacă însă bărbatul nu era de acord, făgăduința femeii pica și avea iertare din partea Domnului. Făgăduințele femeii văduve și a celei lăsată de bărbat, rămâneau în picioare. Bărbatul putea întări sau desființa orice făgăduință a femeii.
Capitolul 31
Nimicirea Madianiților; măcelarirea femeilor.
Domnul i-a poruncit lui Moise să pornească război împotriva madianiților. Astfel, 12.000 de evrei au pornit la război. Madianiții au fost uciși, împreună cu regii din Madian și vrăjitorul Balaam, iar femeile, împreună cu copiii și bunurile lor, au fost duși în robie. Moise s-a mâniat pe căpeteniile oștirii și le-a cerut să îi omoare pe copiii de parte bărbătească și pe femeile care cunoscuseră bărbat, deoarece ele erau cele care i-au atras pe evrei în păcat când s-au închinat lui Baal-Peor, la sfatul vrăjitorului Balaam. Cei care au participat la luptă trebuiau să stea șapte zile în afara taberei iar cei care au ucis pe cineva sau s-au atins de un mort trebuiau să se curețe în cea de-a treia și cea de-a șaptea zi. Prada de război trebuia împărțită între ostași și obște. Din ceea ce revenea fiilor lui Israel, unul din 50, atât din oameni cât și din animale, trebuiau date leviților care slujeau la cortul Domnului.
Capitolul 32
Israel începe să se așeze în țara Canaanului.
Moise le-a permis lui Ruben și lui Gad să rămână în teritoriile aflate la est de Iordan, cu condiția participării lor la campania de cucerire a Canaanului. Aceștia au zidit cetăți pentru ca cei care rămâneau până la întoarcerea lor din campanie, să fie în siguranță. Astfel, fiii lui Gad au zidit: Dibonul, Atarotul, Aroerul, Atarot-Sofanul, Iazerul, Iogheba, Bet-Nimra și Bet-Haran.
Fiii lui Ruben au zidit: Hesbonul, Eleale, Chiriataimul, Nebo, Baal-Meonul și Sibma.
Fiii lui Machir au luat în stăpânire Galaadul, după ce i-au înfrânt pe amoreii care locuiau acolo.
Capitolul 33
Drumul și popasurile lui Israel între Egipt și Iordan. Porunci pentru împărțirea Canaanului.
Popasurile călătoriei evreilor au fost: evreii au ieșit din Egipt în a cincisprezecea zi a lunii întâi, când egiptenii își îngropau întâi-născuții. Din Ramses au trecut prin: Sucot, Etam, Pi-Hahirot, au trecut prin mijlocul Mării Roșii, Mara, Elim, lângă Marea Roșie, Dofca, Alus, Rafidim, Chibrot-Hataava, Hașerot, Ritma, Rimon-Peret, Libna, Risa, Chehelata, muntele Safer, Harada, Machelot, Tahat, Tarah, Mitca, Hasmona, Moserot, Bene-Iaacan, Hor-Hagghidgad, Iotbata, Abrona, Etion-Gheber, Cades, Muntele Hor (unde a murit Aaron), Talmona, Punon, Obot, Iie-Abarim, Dibon-Gad, Amon-Diblataim, munții Abarim, șesurile Moabului.
Capitolul 34
Hotarele țării Canaanului; cei ce o vor împărți.
La intrarea în țara Canaanului, Domnul a hotărât că Eleazar și Iosua, fiul lui Navi, erau cei care urmau să împartă pământul ca moștenire. Având în vedere că seminția lui Ruben și seminția lui Gad, precum și jumătate din seminția lui Manase au primit deja moștenire pământurile de la est de Iordan, țara Canaanului se împărțea între celelalte seminții. Eleazar și Iosua urmau a fi ajutați la împărțirea pământurilor de o căpetenie din fiecare seminție: Caleb, pentru seminția lui Iuda, Samuel, pentru seminția lui Simeon, Elidad, pentru seminția lui Veniamin, Buchi, pentru seminția lui Dan, Haniel, pentru seminția lui Manase, Chemuel, pentru seminția lui Efraim, Elitafan, pentru seminția luiabulon, Paltiel, pentru seminția lui Isahar, Ahihud, pentru seminția lui Aser, Pedael, pentru seminția lui Neftali.
Capitolul 35
Cetățile leviților și cetățile de scăpare.
Domnul i-a poruncit lui Moise să dea leviților 42 de cetăți și încă șase cetăți de scăpare, unde putea fugi cel care ucidea fără intenție. Acestea îl fereau pe ucigaș de a fi omorât de rudele victimei înainte de a fi judecat. Ucigașul fără intenție trebuia să stea în cetatea de scăpare până la moartea marelui-preot, când se putea întoarce în cetatea sa.
Pentru ucigașul cu intenție nu era suficientă o singură mărturie pentru a-l condamna la moarte, fiind nevoie de cel puțin doi martori.
Capitolul 36
Rânduiala pentru neînstrăinarea moșiilor la căsătoria fetelor.
Domnul a poruncit, prin Moise, fiilor lui Israel ca fetele care moșteneau averea părintelui lor, să își ia soți din aceeași seminție, ca să nu înstrăineze proprietatea unei seminții primită prin sorți.
***