CARTEA LUI EZDRA
- rezumat -
Capitolul 1
Ca urmare a edictului lui Cirus, primii Iudei se întorc din captivitatea babilonică.
În primul an al stăpânirii sale asupra Babilonului, Cirus, regele perșilor, a emis un edict prin care a permis evreilor aflați în captivitate să se întoarcă în pământurile strămoșești. Regele persan, sub inspirație divină, a poruncit rezidirea Templului din Ierusalim, împlinind astfel cuvântul proorocului Ieremia, care a prevestit durata exilului babilonic. De asemenea, regele le-a cerut, atât evreilor reîntorși în țară, cât și celor rămași în exil, să sprijine reconstrucția.
Capii familiilor lui Iuda și Veniamin, preoții și leviții au început zidirea. Aceștia au fost sprijiniți de popor cu aur, argint, dar și cu alte bunuri, vite și daruri scumpe.
Regele Cirus a înapoiat lui Șeșbațar, una dintre căpeteniile lui Iuda, toate obiectele de cult pe care Nabucodonosor, regele Babilonului, le-a confiscat la distrugerea primului Templu și le-a depus în așezământul dedicat zeului său.
Capitolul 2
Numele și numărul surghiuniților care s-au întors cu Zorobabel în Ierusalim și în Iuda.
Primul grup de israeliți întorși din captivitate în pământurile strămoșești a numărat aproximativ 50.000 de oameni, robi, cântăreți și cântărețe, și s-a aflat sub conducerea nobilului Zorobabel, născut și el în captivitatea babilonică. În fruntea acestui prim convoi, alături de Zorobabel, s-au aflat preotul Iosua, Neemia, Seraia, Reelaia, Nahamani, Mardoheu, Bilșan, Mispar, Bigvai, Rehum și Baana.
Ajunși în Ierusalim, capii de familie au donat aur, argint și veșminte preoțești, pentru ca Templul Domnului să fie reașezat “pe locul său cel dinainte pregătit”.
Capitolul 3
Ridicarea jertfelnicului; reluarea cultului; punerea temeliei templului.
După nici un an de la întoarcerea din captivitate, poporul lui Israel s-a adunat pentru a ridica altarul Templului, pe care urmau să fie aduse arderi-de-tot, după prevederile legii instituită de Moise. Rezidirea jerfelnicului a fost dorită pentru a calma spiritele celor reîntorși din captivitate, aflați acum într-un mediu deloc favorabil, din cauza apropierii ostile a samarinenilor. Sărbătoarea Corturilor a fost prăznuită cu arderi-de-tot, chiar dacă temelia Templului nu era încă pusă.
În cel de-al doilea an al reîntoarcerii, Zorobabel și Iosua au numit leviți, care să supravegheze lucrările de reconstrucție. Când a fost pusă temelia, preoții și leviții au cântat din trâmbițe și țimbale, lăudându-L pe Domnul și strigând “că e bun, că în veac e mila Lui spre Israel”. Cu toate acestea, bătrânii capi de familie, preoții și leviții care au văzut prăbușirea primului Templu plângeau, însă strigătele plângerii lor erau acoperite de agitația creată în jurul rezidirii.
Capitolul 4
Dușmanii lui Iuda împiedică zidirea templului.
Triburile majoritare întoarse în pământurile strămoșești erau tribul lui Veniamin și tribul lui Iuda. În mijlocul acestora au venit reprezentanți ai samarinenilor, care au cerut să participe și ei la rezidirea Templului, cu scopul de a lansa intrigi și de a pune piedici, însă fiii lui Israel au refuzat susținând că ei erau singurii care aveau acest drept.
Sfetnicul samarinean Rehum și scriitorul Șimșai i-au scris o scrisoare lui Artaxerxe, regele perșilor, în care îi spuneau regelui că întărirea zidurilor Ierusalimului și rezidirea Templului de către israeliți nu-i erau favorabile, întrucât puteau duce la anularea plății oricărui tribut, ceea ce în ochii lor însemna o crimă. L-au îndemnat pe rege să cerceteze pentru a se convinge el însuși că Ierusalimul era o cetate răzvrătită, în care, încă din cele mai vechi timpuri, și-au găsit adăpost robii fugari, devenind astfel o sursă permanentă de conflicte.
Cercetările regelui au confirmat cele spuse în scrisoare și, în consecință, acesta a poruncit sfetnicului și tovarășilor săi să meargă în Ierusalimpentru a opri lucrările de reconstrucție a Templului. Astfel, lucrările au încetat până în cel de-al doilea an al domniei lui Darius, regele perșilor.
Capitolul 5
Reîncepe zidirea templului.
Fiii lui Israel din Ierusalim și din Iuda au început zidirea Templului, la sfatul și cu sprijinul moral al profeților Agheu și Zaharia. Cu toate că Tatnai, cărmuitorul țărilor de peste Râu, le-a reproșat iudeilor că nu aveau niciun drept să înceapă construcția, aceștia din urmă nu s-au oprit din lucru până ce regele Darius nu a aflat despre fapta lor. Regelui Darius i-a fost trimisă o scrisoare în care i se povestea în amănunt interacțiunea cârmuitorului cu iudeii, precum și răspunsul acestora, potrivit căruia, regele Darius era îndemnat să cerceteze arhivele regale, pentru a se convinge că rezidirea Templului din Ierusalim s-a bazat pe decretul dat de regele Cirus.
Capitolul 6
Terminarea lucrărilor și sfințirea templului.
După ce raportul despre zidirea Templului a ajuns în fața regelui Darius, acesta a poruncit să fie cercetate arhivele Babilonului. Astfel, a fost găsit, în cetatea Ecbatana, un sul de pergament care atesta faptul că, în primul an de domnie, regele Cirus a poruncit construirea Templului Domnului în Ierusalim, existând chiar și o descriere detaliată a dimensiunilor și înfățișării jertfelnicului. Acesta mai poruncea și ca vasele de aur și argint confiscate de Nabucodonosor să fie restituite iudeilor. Aflând acestea, regele Darius a poruncit ca zidirea Templului să nu mai fie împiedicată, ba chiar să fie sprijinită cu materialele necesare, iar în caz de nevoie, bătrânii iudei să fie sprijiniți cu animalele necesare pentru arderile-de-tot aduse Domnului. Regele a mai poruncit ca oricine ar fi îndrăznit să încalce acea poruncă să fie tras în țeapă într-o bârnă luată din propria sa casă, pedeapsă rezervată marilor infractori.
Zidirea Templului a fost încheiată în luna Adar (februarie-martie), în cel de-al șaselea an al domniei regelui Darius. La sfințirea Templului au fost jertfiți 100 de viței, 200 de berbeci și 400 de miei, iar ca jertfă pentru păcat au fost sacrificați 12 iezi, după numărul semințiilor lui Israel.
La scurtă vreme după terminarea construirii Templului, în cea de-a paisprezecea zi a lunii Nisan, iudeii au sărbătorit Paștile cu mare fast.
Capitolul 7
Ezdra. Călătoria sa în Ierusalim. Scrisoarea lui Artaxerxe. Rugăciunea lui Ezdra.
În timpul domniei lui Artaxerxe, dintre iudei a ieșit în evidență Ezdra, fiul lui Seraia. În continuare, cronicarul prezintă genealogia lui Ezdra pentru a evidenția caracterul aristocratic și sacerdotal al unei figuri atât de importante a Vechiului Testament. Ezdra era preot și cărturar specializat în legea lui Moise. El beneficia de întreaga încredere a regelui persan, fiind evident chiar și pentru acesta că el se afla sub protecție divină. În cel de-al șaptelea an de domnie, regele i-a înmânat preotului Ezdra o scrisoare, prin care i se acorda, atât lui, cât și oricui îl însoțea, dreptul de a călători la Ierusalim și de a transporta acolo darurile în materiale scumpe primite de la curtea regală persană, precum și din toată țara Babilonului, împreună cu ofrandele poporului și ale preoților. În temeiul acelei scrisori, preotul urma să fie sprijinit cu tot ce era necesar pentru funcționarea Templului de către ispravnicii vistieriilor de ”dincolo de Râu”. De asemenea, regele poruncea ca niciun iudeu, care făcea parte din personalul de la Templu, să nu fie făcut sclav și nici să nu plătească bir.
Ezdra I-a adus slavă Domnului că i-a dat regelui persan gândul cel bun și I-a mulțumit că l-a învrednicit să beneficieze de bunăvoința atâtor oameni.
Capitolul 8
Călătoria lui Ezdra la Ierusalim.
Din convoiul organizat să călătorească către Ierusalim nu făceau parte fiii lui Levi, ei nerăspunzând apelului lui Ezdra. Acesta le-a cerut lui Eleazar, Ariel, Șemaia și celorlalte căpetenii să meargă în ținutul Casifia și să aducă nouă cântăreți pentru Templul Domnului. Pentru că Domnul a binecuvântat această călătorie, căpeteniile au reușit să-i aducă pe 18 dintre fiii lui Levi, pe Hașabia și Isaia, dintre fiii lui Merari, și 220 de natinei, aceștia fiind cei pe care regele David i-a rânduit în slujba leviților. La locul de întâlnire, de pe cursul râului Ahava, Ezdra a poruncit să se țină post, pentru ca toți cei prezenți să se smerească în fața Domnului și să se roage pentru o călătorie sigură, întrucât Ezdra nu cutezase să-i ceară regelui Artaxerxe gardă, care să-i însoțească în călătoria către Ierusalim.
Ezdra le-a înmânat căpeteniilor preoților aurul, argintul și vasele afierosite Templului Domnului, pentru a le păzi și a le pune înaintea mai-marilor preoților și leviților și capilor de familie în Ierusalim.
Ezdra și fiii lui Israel au ajuns în siguranță în Ierusalim unde au adus arderi-de-tot Domnului, precum și jertfă pentru păcate. Edictul regelui perșilor a fost înmânat guvernatorilor și satrapilor (suveranicu puteri absolute, cu tendințe despotice).
Capitolul 9
Căsătoriile cu străinii. Pocăința și rugăciunea lui Ezdra.
Căpeteniile poporului lui Israel i-au adus la cunoștință lui Ezdra că oamenii din popor, preoții și leviții s-au căsătorit cu femei din popoarele băștinașe ale Canaanului, închinătoare la idoli. Când a auzit, în semn de mâhnire, Ezdra și-a sfâșiat hainele și și-a smuls păr din cap și din barbă și a rămas în tăcere până la jertfa de seară.
Seara, Ezdra și-a plecat genunchii în fața Domnului și cu rușine și smerenie s-a rugat pentru îndurare, recunoscând totodată păcatele poporului, dar și binefacerile de care au beneficiat de-a lungul timpului din partea Domnului.
Capitolul 10
Femeile străine, afară din Israel!
După ce Ezdra și-a încheiat rugăciunea, fiii lui Israel, în număr foarte mare, au plâns alături de el, regretându-și păcatele. Atunci Șecania, din neamul lui Elam, i-a propus lui Ezdra să facă cu toții un legământ în fața Domnului că le vor izgoni pe toate femeile păgâne cu care au legat căsătorii, precum și pe copiii rezultați în urma acestor alianțe matrimoniale.
Ca urmare a acestei propuneri, toți israeliții întorși din robie urmau să se adune în Ierusalim, în caz contrar, averea urma a le fi confiscată, iar ei alungați.
În cea de-a douăzecea zi a lunii a noua, întregul popor s-a adunat în fața Templului iar Ezdra le-a cerut să întrerupă legăturile cu femeile din neamuri străine. Căpeteniile lor au rămas în Ierusalim pentru a cerceta cine se făcea vinovat de acest păcat în fața Domnului. În prima zi a lunii întâi, cercetarea a luat sfârșit, iar cei vinovați au făcut legământ că le vor izgoni pe femeile străine, după care au sacrificat câte un berbec, ca jertfă pentru vină.
***