Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte
- rezumat -
”Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” este un basm popular, cules de Petre Ispirescu și inclus în colecția ”Basmele românilor”. Despre această operă, filosoful și scriitorul român, Gabriel Liiceanu, afirma că este ”atât de bogat în sensurile lui”, dar și ”inexplicabil și inepuizabil”. Basmul ne vorbește despre un paradox, anume că ne naștem ființe libere, însă nu putem alege dacă vrem să ne naștem sau nu. Făt-Frumos, personaj principal, dar și ființă fantastică, pare astfel inițial o excepție de la această regulă, el încercând să evite condiția umană, de muritor de rând.
Pentru că nu puteau avea copii, un împărat și soția lui au apelat la serviciile unui vraci. Acesta le-a oferit toate leacurile de care aveau nevoie pentru ca împărăteasa să rămână însărcinată, însă i-a avertizat că, baiatul care se va naște, va fi singurul lor copil și că nu vor avea parte de el la bătrânețe.
După doar câteva zile, împărăteasa a rămas însărcinată, spre bucuria întregii curți domnești. Chiar înainte de naștere, copilul își arată firea năzdrăvană și se pune pe plâns. Îngrijorat, împăratul îi promite copilului nenăscut încă, numeroase daruri și averi. Băiatul se potolește abia când împăratul îi spune că îi va da ”tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”.
Copilul se naște sănătos și crește voinic, cu calități ieșite din comun. La împlinirea vârstei de 15 ani, el devine trist și îngândurat, motivul fiind că a ținut minte promisiunea făcută de tatăl său înaintea nașterii. Astfel, îi cere acestuia să o îndeplinească.
Dându-și seama că nu își poate respecta promisiunea și că nu îl poate întoarce pe fiul său de la hotarârea sa de a-și căuta singur ceea ce i se promisese, împăratul se întristează. Făt-Frumos ia decizia de a pleca în lume pentru a găsi tinerețea fără bătrânețe și viața fără de moarte. El se pregătește de călătorie și, în acest scop, inspectează grajdurile împărătești, pentru a-și găsi un cal pe măsură. Singurul care corespunde cerințelor sale este un cal bătrân, bubos și răpciugos. În ciuda aparențelor, calul era năzdrăvan și îl sfătuiește pe Făt-Frumos cu privire la ce trebuie să facă pentru a izbandi în căutarea sa. Astfel, Făt-Frumos caută hainele și armele pe care tatăl său le purtase în tinerețe, pe care le curăță și le pregătește. De asemenea, timp de șase săptămâni, îngrijește calul, hrănindu-l cu ovăz fiert în lapte. La sfârșitul acestei perioade, calul nu mai seamană deloc cu cel dinainte, transformându-se într-un armăsar voinic și vrăjit, ce putea zbura.
După alte trei zile, Făt-Frumos pleacă de acasă, însoțit de 200 de ostași, care cu bani și provizii pentru drum. La granița împărăției, Făt-Frumos împarte averile și merindele soldaților, cerându-le să se întoarcă la palat. Făt-Frumos și calul său pornesc spre răsărit.
După trei zile și trei nopți, ei ajung pe o câmpie întinsă, plină de oase umane. Calul îl avertizează pe stăpânul său că se află pe moșia Gheonoaiei, o femeie rea, care fusese blestemată și care îi omora pe toți cei care îndrăzneau să îi încalce hotarul.
Sfătuit de cal, Făt-Frumos pândește sosirea Gheonoaiei și o surprinde, săgetând-o în picior (pe care aceasta și-l pierde). Înainte de a apuca să tragă și a doua săgeată, Gheonoaia se predă și îl invită pe voinic la masă, în casa ei. În ciuda aparențelor și reputației, Gheonoaia este o gazdă bună pentru Făt-Frumos. El se îndură de ea și îi înapoiază piciorul zburat de săgeata sa, care, pus la locul lui, se lipește ca prin farmec. După trei zile de ședere în casa Gheonoaiei, Făt-Frumos și calul său pornesc din nou la drum.
După un timp, părăsesc moșia Gheonoaiei, trecând în cea a Scorpiei, sora acesteia. Ea era, la rândul său, atinsă de ”blestem”, mai puternică și mai înspăimântătoare decât prima, având trei capete și vărsând foc pe gură. Făt-Frumos o surprinde pe Scorpie și îi zboară unul dintre cele trei capete cu o săgeată bine țintită. Înainte de a mai trage una, Scorpia se recunoaște învinsă, invitându-l la masă. Făt-Frumos îi înapoiază capul zburat de săgeată, care se lipește, miraculos, la loc.
După plecarea de la Scorpie, Făt-Frumos poposește împreună cu calul său pe un câmp plin cu flori, unde era întotdeauna primăvară. Cum drumul lor urma să treacă printr-o pădure deasă și plină de sălbăticiuni, cei doi tovarăși consideră că cea mai bună variantă este de a sări peste locul periculos, lucru posibil cu ajutorul puterilor calului fermecat. Astfel, ei ajung în curtea palatului din mijlocul pădurii. Aici locuia, împreună cu surorile sale mai mari, o zână frumoasă, care deținea secretul tinereții fără bătrânețe și a vieții fără de moarte. Sălbăticiunile se apropie amenințător de musafirii nepoftiți, însă zâna, care avea putere asupra lor, le oprește de la a le face vreun rău. Toate surorile se bucură de vizita neașteptată, întrucât nimeni nu le mai călcase pragul de foarte mult timp.
Înconjurat de frumusețe, având și tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, Făt-Frumos pierde noțiunea timpului. El se căsătorește cu zâna, sora cea mai mică. Deși este liber să călătorească oriunde dorește, este avertizat să nu pună piciorul într-un loc numit ”Valea Plângerii”.
Într-o zi, aflat la vânătoare, Făt-Frumos urmărește un iepure și intră, fără să-și dea seama, în Valea Plângerii. Este imediat copleșit de nostalgie și de dorul de părinți. Deși încearcă să le ascundă femeilor acest lucru, ele observă imediat schimbarea. Rugămințile lor de a nu le părăsi nu au niciun efect, căci Făt-Frumos e lovit de dor pentru locurile copilăriei.
Calul acceptă să îl însoțească pe drumul de întoarcere, însă vrea să revină la locurile tinereții fără bătrânețe și vieții fără de moarte.
Deși lui Făt-Frumos i se pare că, de la ultima sa călătorie, pe același drum, au trecut doar câteva zile, observă cu mirare, în jur, schimbările petrecute. Pădurile de altădată deveniseră câmpii, în locurile în care odinioară se aflase moșia Scorpiei erau acum orașe, oamenii de nerecunoscut etc. Întrebând de Gheonoaie, se râde de el, ca de un bătrân cu mințile rătăcite. Asta și pentru că Făt-Frumos nu observase că, până și înfățișarea i se schimbase. Cât timp a petrecut cu zâna, rămăsese un voinic tânăr și sănătos, însă acum devenise un bătrân cu părul alb și barba până la brâu.
Nici ajuns la palatul părinților săi, Făt-Frumos nu mai recunoaște oamenii sau locurile. De împărat și soția sa nu mai auzise nimeni de veacuri. Calul îl lasă în fosta curte a palatului, devenită o ruină. Înainte de a se despărți, calul îi oferă o ultimă șansă de a se întoarce împreună pe tărâmul tinereții fără bătrânețe și vieții fără de moarte. Făt-Frumos refuză.
Rămas singur, Făt-Frumos caută printre ruine. Într-una dintre pivnițele dărăpănate, într-o ladă goală, își găsește propria moarte, care îl aștepta. Ea îi trage o palmă și Făt-Frumos moare. Era atât de uscat și vlăguit încât, din cădere, se transformă pe loc în pământ. Astfel, Făt-Frumos își îndeplinește condiția umană, de muritor.
***