Pâslea cel voinic și merele de aur
- rezumat -
”Prâslea cel Voinic și merele de aur” este un basm popular, cules de Petre Ispirescu de la tatăl său, și transmis, anterior, tot pe cale orală, din generație în generație. A fost publicat în volumul ”Legendele și basmele românilor”, lansat în anul 1882.
Basmul ne relatează despre o lume fantastică, în care un împărat avea trei feciori, iar în grădina palatului, un măr cu fructe de aur. În fiecare an, când erau pe punctul de a se coace, fructele erau furate. Mâhnit că nu se putea bucura de roadele pomului, mai ales că mai mulți voinici din împărăție au încercat, în mod inutil, să prindă hoțul, împăratul a hotărât să taie mărul fermecat. Inclusiv primii doi fii ai împăratului au păzit pomul, dar inițiativa lor a fost zadarnică, întrucât ei au adormit, iar merele au fost din nou furate.
Împăratul s-a lăsat înduplecat și i-a acordat o șansă și lui Prâslea, fiul cel mic. Acesta, prevăzător, s-a așezat între două țepușe, astfel încât, durerea pricinuită de ele l-a trezit atunci când capcana somnului l-a cuprins și pe el. A reușit astfel sa îl rănească cu o săgeată pe hoț, iar merele salvate i le-a dăruit tatălui său, așezate pe o tipsie de aur. A plecat apoi în căutarea hoțului, urmând dâra de sânge lăsată de acesta. A fost însoțit în călătorie de frații săi, care, din invidie, au hotărât însă să îl omoare. Dâra de sânge s-a oprit pe marginea unei prăpăstii, în care Prâslea a coborât cu ajutorul unei funii, mânuită de frații săi, pătrunzând astfel pe ”tărâmul celălalt”. A întâlnit în calea sa un palat de aramă și, în palat, o fată de împărat, care i-a spus că ea, și celelalte două surori ale sale, au fost răpite de trei zmei, care erau frați. Zmeii voiau să se căsătorească cu cele trei fete, acestea din urmă însă, prin diverse șiretlicuri, au amânat cât de mult au putut acest moment.
Paloșul zmeului cel mare, aruncat de departe, s-a așezat singur în cui, vestind sosirea stăpânului său. Prâslea l-a aruncat înapoi, iar când zmeul a sosit acasă, simțind o prezență umană, l-a provocat la luptă pe oaspetele nepoftit. Lupta a fost câștigată de Prâslea. Situația s-a repetat și cu zmeul mijlociu, care avea un palat de argint. Zmeul cel mic, care locuia într-un palat de aur, deși mai viteaz decât frații săi, era chiar hoțul rănit de săgeata trasă de Prâslea când acesta a păzit merele. Prâslea s-a luptat și cu zmeul cel mic și l-a biruit. În această luptă, mai dificilă, Prâslea a fost ajutat de un corb, care a turnat ”seu” peste el pentru a prinde puteri, dar și de fata cea mică, care i-a dat apă să bea. Cele trei fete l-au urmat pe Prâslea, după ce au transformat palatele zmeilor în trei mere, pe care le-au luat cu ele.
Fetele au fost ridicate de frații lui Prâslea deasupra prăpastiei. Bănuind că aceștia voiau să îl omoare, Prâslea a fost precaut și a legat de frânghie, în locul său, o piatră. Cei doi frați, simțind greutatea, despre care credeau că e fratele lor, au dat drumul frânghiei de la înălțime, și apoi au simulat o mare tristețe în fața părinților neconsolați. Fata cea mare și cea mijlocie s-au căsătorit cu cei doi frați, însă fata cea mică, purtand doliu și cu gândul la Prâslea, a refuzat să se căsătorească cu altcineva.
Între timp, Prâslea a salvat niște pui de ”zgripșor” din ghearele unui balaur. Recunoscătoare, mama puilor, ”zgripșoroaia”, l-a ajutat pe voinic să ajungă pe celălalt tărâm. Ca să amâne o potențială căsătorie, fata cea mică a cerut în dar o furca de tors și o cloșcă cu pui, toate din aur. Angajându-se la argintarul tocmit de împărat să făurească cele cerute de fată, Prâslea a scos obiectele din mărul de aur al zmeului cel mic. Deși între timp înfățișarea i se schimbase, când a fost chemat la palat, Prâslea a fost recunoscut de fata cea mică și de către tatăl său. După ce a povestit prin ce a trecut, Prâslea a dorit ca pedeapsa fraților săi să fie decisă de Dumnezeu. Fiecare dintre fiii împăratului a tras o săgeată în sus. Doar cei doi frați mai mari au fost uciși de propriile săgeți. Prâslea s-a căsătorit cu fiica cea mică și, după moartea tatălui său, a urcat în scaunul domnesc.
Ca în orice basm, și în ”Prâslea cel Voinic și merele de aur”, binele a învins răul, iar cei cinstiți au dus o viață lungă și îmbelșugată.
***