Micul Prinț
- rezumat -
Cartea începe cu o amintire a povestitorului, de la vârsta de șase ani. Aceasta este un fel de introducere, dar și o justificare cu privire la desenele care o însoțesc. Ele sunt realizate chiar de către autor, putând părea copilărești.
Intrigat de o ilustrație deosebită, referitoare la un șarpe boa care își înghite prada, povestitorul, copil pe atunci, a desenat o formă care putea fi ușor înțeleasa de o persoană de vârsta sa. El constată însă că adultii au dificultăți în a vedea ceea ce pentru el, ca și pentru alți copii, este evident (desenul unui șarpe boa care a înghițit un elefant este, pentru oamenii mari, doar o pălărie), făcându-l să înțeleagă astfel limitele și pericolele maturizării, precum și nefericirea pe care aceasta o poate aduce. Dezamăgit de cei mari și încurajat de aceștia să renunțe la desenele sale, pentru a se ocupa de lucruri ”serioase”, autorul va deveni un adult normal, cu preocupări obișnuite. Însăși profesia sa, de pilot de avion, este una foarte serioasă și complicată. O întâmplare neobișnuită îi va schimba însă viața și percepția asupra lumii, ajutându-l să o privească, din nou, prin ochii unui copil.
În urma unui accident, autorul aterizează forțat în deșertul Sahara, unde va petrece mai multe zile și nopți, încercând să repare avionul. Experiența este un prilej de introspecție, dar și ocazia de a cunoaște un personaj fantastic, a cărui existență și prezență nu ar putea fi niciodată înțelese și acceptate de mintea rigidă a unui adult. Acest tovarăș neobișnuit, apărut de nicăieri, este un băiețel cu părul blond, extrem de curios și inteligent, cu un râs cristalin, pe care naratorul îl numește ”Micul Prinț”. Deși vesel și deloc preocupat de propria sa persoană, copilul se află în căutarea unor adevăruri fundamentale ale vieții, având o ușoară melancolie pentru locurile sale de baștină.
Băiatul îi cere să îi deseneze o oaie și, după mai multe încercări nereușite ale autorului, se declară mulțumit de desen. Este de-a dreptul încântat de ideea de a i se desena și o ladă, constatând că astfel oaia va avea unde să stea, pe timpul nopții. Pilotul află că baiatul a sosit pe Pământ după o călătorie îndelungată. Planeta sa, asteroidul B-612 (după clasificarea oamenilor mari), este una de dimensiuni minuscule, ”puțin mai mare decât o casă”. Băiatul îi descrie cu plăcere micuța sa planetă, cu cei trei vulcani ai săi, dintre care unul stins (folosit pe post de scăunel).
Aflând mai multe despre băiat și călătoria sa prin univers, pilotul înțelege și motivul pentru care acesta își dorea o oaie. Ea ar fi trebuit transportată pe planeta sa (lucru perfect posibil pentru imaginația unui copil, deși oaia era doar desenată) pentru a mânca ierburile, mai ales lăstarii de baobab. Lăstarii reprezentau, se pare, o veritabilă problemă pentru o planetă atât de mică, întrucât, lăsați să crească, ar fi sufocat cu ușurință orice alte plante. Astfel, pilotul află și despre alte preocupări ale Micului Prinț, printre care privitul apusurilor de soare (foarte numeroase pe planeta sa micuță) ori îngrijirea florilor. Micul Prinț are pe planeta sa o floare specială, foarte pretențioasă și cochetă, care, deși pare a fi un trandafir obișnuit, l-a asigurat că este unică în Univers. Băiatul a îngrijit-o cu mare atenție, udând-o și protejând-o noaptea de frig și vânt, cu ajutorul unui clopot de sticlă. El este însă îngrijorat că, pe lângă mlădițele de baobabi, oaia ar putea mânca și floarea, explicând pilotului că, în ciuda aparențelor, floarea sa e plăpândă, având doar patru spini. Pilotul îi dă asigurări că îi va desena oii o botniță.
În spatele poveștii cu floarea, pilotul întelege că există o mare taină și că Micul Prinț, deși avea sentimente puternice față de ea, nu a știut să o aprecieze pe deplin, și a fugit de acasă. Călătoria sa prin univers l-a făcut să înțeleagă totuși cât de mult își iubea floarea, și să își dorească să se întoarcă la ea.
În drumul său, Micul Prinț a poposit pe mai mulți asteroizi, cunoscând trăsături și personalități diferite, caracteristice adulților și felului lor ciudat (pentru un copil) de a se comporta și a alege să-și trăiască viața. Astfel, Micul Prinț a cunoscut un rege care domnea singur pe o planetă mititică (semnificând dorința de putere), un vanitos (narcisismul, mândria și nevoia de recunoaștere), un bețiv (viciile), un om de afaceri (setea de avere, nevoia de a clasifica și stăpâni) și un lampagiu (omul obișnuit, blazat și abrutizat de muncă). Acesta din urmă îl uimește prin munca zadarnică pe care o face aprinzând și stingând unicul stâlp de felinar de pe planetă. Deși mai puțin caraghios decât ceilalți, Micul Prinț înțelege că lampagiul nu i-ar putea deveni prieten întrucât este mult prea ocupat, neavând timp nici să doarmă. Singurul regret constă în faptul că pe această planeta ar fi putut să vadă chiar și 1440 de apusuri de soare pe zi.
Cea de-a șasea planetă, deși ceva mai mare, este locuită de un geograf, la fel de închis la minte și serios în întreprinderile sale inutile ca și predecesorii săi. El semnifică rigiditatea și lipsa de imaginație academică, încercarea inutilă de înțelegere a lumii și a vieții din spatele unor cărți, cautarea sterilă a unor răspunsuri în lipsa dorinței de aventură și explorare. Totuși geograful îi este de folos, indicându-i Micului Prinț drumul spre o planetă cu o ”faimă bună”, Pământul.
Ajuns pe Pământ, în deșert, Micul Prinț face cunoștință cu un șarpe, care pare mult mai înțelept și enigmatic decât ar putea fi socotit la prima vedere. Șarpele își oferă ajutorul, arătând că, prin mușcătura sa, el poate reda pe oricine pământului din care a ieșit, astfel că și Micul Prinț s-ar putea întoarce ușor pe planeta sa.
În cautarea oamenilor, Micul Prinț vizitează munți, vulcani, întâlnind și alte personaje, precum o vulpe, un acar și un negustor. Pe drum descoperă, cu uimire, o grădină cu numeroși trandafiri, lucru care îl pune pe gânduri, având în vedere că floarea sa de acasă îl asigurase că e unică în Univers. Cu ajutorul vulpii, cu care se împrietenește, îmblânzind-o, el înțelege însă că floarea sa este întradevăr unică și prețioasă doar pentru el, prin amintirile pe care le au împreună și sentimentele care îi leagă. De la acar înțelege nestatornicia oamenilor și faptul că aceștia se agită, alergând peste tot și risipindu-și timpul fără a ști exact ce caută. Negustorul (vânzator de ”hapuri perfecționate care potolesc setea”, cu ajutorul cărora se economisesc 53 de minute petrecute pentru a bea apă) îi oferă perspectiva timpului, ca o marfă de preț.
În cea de-a opta zi de la accident, aviatorul și Micul Prinț pornesc în căutarea unei fântani în desert. În mod normal (pentru un copil) și incredibil (pentru un adult), ei găsesc ceea ce căutau, potolindu-și setea. Aviatorul înțelege că nu rezultatul căutării este cel mai important, ci călătoria și efortul de a atinge un scop. Astfel, în mod miraculos, realitatea poate fi creată, lucrul căutat dobândind o valoare înzecită, iar această cautare, după cum îl asigură Micul Prinț, nu se face cu ochii, ci ”cu inima”.
Întrucât fantana se află aproape de locul în care Micul Prinț a căzut pe Pământ, acesta rămâne acolo, pregătindu-se de reîntoarcerea pe planeta sa. Aviatorul îi desenează, în sfârșit, botnița promisă. A doua zi, spre seară, el se întoarce, găsindu-l pe Micul Prinț stând pe un zid de piatră și discutând cu șarpele.
În acea noapte, aviatorul îl însoțeste la locul plecării. Se împlinea exact un an de când Micul Prinț căzuse pe Pământ. Șarpele îl mușcă și băiatul se prabușește la pământ. El îl avertizase pe aviator că îi va părea că moare, însă nu ar trebui să își facă griji întrucât este vorba doar despre trupul său, o simplă ”coajă” pentru suflet. Acesta din urmă se va reîntoarce însă, în sfârșit, la micuța sa planetă și la floarea care l-a așteptat atât de mult timp.
Autorul reușise între timp să își repare avionul și se reîntoarce, și el, la bază. Privind stelele, el se gândește adesea la Micul Prinț și la ceea ce s-ar fi putut petrece ulterior pe planeta acestuia, având în vedere că botnița oii nu avea desenată și curelușă de prindere. Urmarea, ca dealtfel întreaga existență a Micului Print, vor râmâne, pentru totdeauna, o mare taină. Lucrurile înțelese în deșert, cu ajutorul copilului, vor rămâne însă, și îl vor schimba definitiv pe aviator.
***