Greuceanu
- rezumat -
”Greuceanu” este un basm popular, povestit de Mihalache Constantin, în anul 1876. Basmul a fost cules de Petre Ispirescu și inclus în colecția ”Basmele românilor”, reprezentând o veritabilă sursă de înțelepciune populară.
Lumea basmului este una fantastică, în care sunt plasate personaje cu trăsături supranaturale, care reprezintă binele și răul. Lumea din Greuceanu, adică împărăția lui Roșu-Împărat, era cufundată în întuneric, după ce trei zmei furaseră soarele și luna de pe cer. Mulți voinici au încercat să le recupereze, în speranța că vor caștiga jumătate din împărăție și pe fata împăratului, însă și-au pierdut viața.
Greuceanu, un tânăr viteaz și cu frica lui Dumnezeu, s-a gândit să își încerce și el norocul. Ceea ce l-a convins a fost faptul că a reușit să îl determine pe împărat să îi grațieze pe doi dezertori, condamnați la moarte.
L-a luat în călătorie și pe fratele său și au făcut, împreună, o oprire la Faurul-pământului, unde au stat la sfat trei zile și trei nopți. Cei doi frați și-au continuat călătoria până la o răscruce de drumuri, unde s-au despărțit, însă au lăsat un cuțit înfipt în pământ, ca semn al bunăstării celuilalt. După ce a rătăcit o vreme, fratele lui Greuceanu s-a întors la locul întâlnirii, și, după ce a găsit neruginit cuțitul lăsat ca semn, și a văzut soarele și luna pe cer, și-a dat seama că fratele său trăia.
Greuceanu s-a transformat în porumbel și a zburat într-un pom aflat în fața casei zmeilor. Observând, la pasăre, privirea unică a lui Greuceanu ”cel de aur”, zmeoaicele s-au ferit și au mers în cămară, pentru a se sfătui în taină. Însă viteazul s-a transformat într-o muscă și a pătruns în casă, unde a auzit planurile celor trei zmeoaice. Aflând traseul și momentul revenirii zmeilor, a mers apoi în Codrul Verde, unde, mai întâi, l-a așteptat pe zmeul cel mic, sub un pod. După ce s-au luptat, Greuceanu l-a ucis, tăindu-i capul, și a ascuns trupul acestuia, împreună cu cel al calului său, sub pod. Aceeași soartă a avut-o și fratele cel mare al zmeului.
În zori, a sosit și ”tartorul”, tatăl zmeilor. După ce s-au luptat cu săbiile și sulițele, zmeul și Greuceanu s-au luat la trântă. A urmat o luptă ”cum nici că s-a mai văzut” care a durat până la amiază. Ambii luptători erau istoviți. Promițându-i trupurile a trei zmei și ale cailor lor, Greuceanu a primit însă apă dulce de la un corb, care urmărea lupta. Înainte de a-l ucide pe zmeu, Greuceanu a aflat că soarele și luna se aflau într-o ”culă” (turn, casă fortificată) din Codrul Verde.
Când oamenii au revăzut soarele și luna pe cer, și-au dat seama de izbânda lui Greuceanu. Acesta și fratele său s-au reîntâlnit și au plecat spre palat. În cale au întâlnit un păr cu pere de aur, o grădina cu flori, fluturi și apă limpede și rece, care nu erau altceva decât fetele zmeului cel bătrân, care îi ispiteau, ca să îi omoare. Greuceanu le-a ucis și pe acestea două cu paloșul său fermecat. Din urmă, însă, i-a ajuns ”scorpia de mumă a zmeoaicelor, cu o falcă în cer și una în pământ”. Greuceanu și fratele său s-au refugiat la Faurul-pământului, care ținea în foc continuu, chipul cioplit în fier al lui Greuceanu. Neputând pătrunde, zmeoaica a vrut să îl soarbă, printr-o gaură, pe Greuceanu, însă Faurul-pământului i-a strecurat acesteia în gură chipul de fier înroșit. Zmeoaica a ”crăpat” și s-a transformat într-un munte de fier.
Un sfetnic al lui Roșu-Împărat, care își vânduse sufletul diavolului pentru a obține premiul râvnit, a pretins că el este voinicul care a recuperat soarele și luna. Spre a o dovedi și a-l lipsi de putere pe Greuceanu, a încercat să îi fure acestuia paloșul fermecat. Astfel, un ”diavol șchiop”, aflat în slujba sa, a scos cuiul de la osia căruței lui Greuceanu și l-a aruncat în urmă. Voinicul a coborât, căutând cuiul, dar și-a uitat paloșul, care i-a fost astfel furat.
Dându-și seama de ceea ce s-a întâmplat, Greuceanu s-a întors la locul unde a fost păcălit de diavol, transformat acum într-o ”stană de piatră”, pentru a se ascunde. După ce a transformat piatra în pulbere, Greuceanu și-a recuperat paloșul și s-a înfățișat Împăratului. De frică, sfetnicul a recunoscut înșelăciunea, și, la intervenția lui Greuceanu, a primit iertare de la Împărat. A urmat, apoi, o nuntă care a ținut trei săptămâni.
***