Amintiri din copilărie IV
- rezumat -
Capitolul 4
În toamna anului 1855, dupa desființarea școlii catehetice din Fălticeni, Nică, devenit între timp ”holtei” (neînsurat), urma să plece la școala de la Socola, la insistențele mamei sale. Speriat de desprinderea de spațiul natal, Nică încearcă să o convingă, în mod inutil, pe aceasta, că ar putea să se îmbolnăvească și să moară printre străini.
Scriitorul evocă, din nou, copilăria și satul natal, cu împrejurimile sale pitorești, precum și manifestările spiritualității populare, cum ar fi ”clăcile” si ”horile”. Mihai ”scripcariul”, rapsodul satului, este menționat cu scopul de a transmite această spiritualitate, iar doina de dor cântată de acesta sugerează nostalgia despărțirii.
Pentru a-l încuraja, mama îi spune lui Ion (Nică) că va fi însoțit de Zaharia lui Gâtlan, care va urma și el cursurile de la Socola.
Încercând să scape de plecarea iminentă, în noaptea dinaintea plecării, băiatul a plănuit să îi spună mamei sale că ar vrea să se călugărească, la mânăstirile Neamț sau Secu, însă a fost luat prin surprindere de venirea lui moș Luca. Bătrânul fusese angajat de părinți să îi ducă pe băieți la Socola. După ce și-au luat la revedere de la părinți, cu ochii în lacrimi, băieții s-au urcat în căruță și l-au rugat pe moș Luca să grăbească caii pentru ca suferința despărțirii să fie cât mai scurtă iar sătenii, îmbrăcați de sărbătoare, să nu îi vadă plecând. Au facut un popas la Blăgești, unde au și înnoptat. Prin pătrunderea în acest sat de câmpie, s-a realizat despărțirea definitivă de ținutul natal, muntos.
Moș Luca prezintă cele două ținuturi, muntos și de câmpie, prin antiteză, aducând laude traiului la munte. Ultima parte a drumului a fost făcută mai mult pe jos, caii lui moș Luca, ”slabi și ogârjiți ca niște mați de cei leșinați”, fiind obosiți. În cursul celei de-a doua nopți, au ajuns la Socola, unde au găsit o mulțime de dascăli, veniți din toate județele Moldovei.
***