Amintiri din copilărie III
- rezumat -
Capitolul 3
Autorul face o prezentare a satului Humulești, centrul universului copilăriei sale, realizând, cu mândrie, o scurtă istorie a locului, dar și o monografie a satului moldovenesc din acea perioadă. Alături de alte amintiri evocate se numără și faptul că, în 1852, cu ocazia sfințirii paraclisului spitalului din Târgu-Neamț, precum și a ”școlii domnești”, băieții, printre care și Nică, l-au întâlnit chiar pe Ghica-Vodă.
În continuare, sunt rememorate câteva dintre experiențele școlare și peripețiile legatele de gazdele și tovarășii de învățătură.
Deoarece părintele Duhu, profesorul copiilor, nu a respectat ordinul starețului Nionil, de la Mânăstirea Neamțului, de a le preda copiilor doar ceaslovul și psaltirea, și i-a inițiat și în tainele aritmeticii, gramaticii și geografiei, a fost amendat cu oprirea salariului pe un an. Împreună cu călugarul Teofan, părintele Duhu a mers la biserica Sfântul Lazăr, de sub dealul Cetății, în control la părintele Oșlobanu, pe care l-au acuzat că “nu se ține de tipic”, atunci când slujește. Simțindu-se acuzat pe nedrept, și înfuriat de faptul ca moaștele Sfântului Dimitrie, Izvorâtorul de mir, au fost înlocuite cu ale Sfântului Lazăr, care “tot moare și iar învie (…) de nu mai știe nime de numele lui”, părintele Oșlobanu a aruncat cu “pravila cea mare” și cu un sfeșnic de alamă după vizitatori. După acest incident, Nică Oșlobanu, băiatul părintelui, s-a mutat la școala catehetică din Fălticeni.
Tot aici, sau cum o numea ironic, “fabrica de popi de la Fălticeni”, a ajuns și Nică, împreună cu ceilalți tovarăși ai lui din sat, locuind în gazdă la Pavel ciubotarul. Cu ei locuia și moș Bodrângă, care, în schimbul unui acoperiș deasupra capului și a unei mici cantități de mâncare, avea grijă de casă și le spunea băieților povești. Când nu spunea povești, cânta la fluier, iar băieții jucau până “săreau talpele de la ciubote cu călcâie cu tot”.
Gospodărindu-se singuri, atunci când a venit rândul celui mai zgârcit dintre ei, Oșlobanu, să cumpere lemne de foc, el a ajuns să le ia pe gratis, după ce a pus pariu cu un negustor de lemne că le poate duce pe toate odată, în spate, până acasă.
La școală, nu se punea accentul pe înțelegerea materiei, ci pe memorare, astfel că băieții se străduiau să învețe pe de rost lucruri uneori lipsite de sens. Astfel, Gâtlan ajunsese să se certe, chiar și în somn, cu personajul biblic Goliat, iar Davidică de la Fărcașa să știe pe de rost toată istoria Vechiului Testament, precum și pronumele conjunctive. Cu umor, povestitorul amintește însă că, acesta din urmă a murit însă ulterior, de tânăr, ”înecat cu pronumele conjunctive”.
După ce l-a ajutat pe Trăsnea (în mod inutil) să învețe la gramatică, Nică (Ștefănescu așa cum povestitorul era numit la școala din Fălticeni) a mers la fata popii din Fălticenii Vechi unde a petrecut până seara. Întors apoi pe câmp, în locul în care îl lăsase pe Trăsnea, l-a găsit pe acesta nu învățând, ci dormind, cu “gramatica sub nas”. Întro-o zi, băieții au petrecut împreună cu moș Bodrângă și cu popa Buliga, din ulița Buciumenii. După ce s-au despărțit de popa Buliga, au continuat petrecerea în crâșma fetei vornicului din Rădășeni, vestită pentru frumusețea ei. În acea seară, ei s-au întors la gazdă, însă doar după ce au sustras câte ceva de mâncare din cămara crâșmăriței. Zaharia lui Gâtlan s-a mulțumit însă doar cu un sărut din partea crâșmăriței.
Nică și Gâtlan s-au hotărât să scape de cei care mâncau cel mai mult dintre ei, având în vedere că, în fiecare zi, fiecare dintre ei gătea din mâncarea pe care o primeau de acasă. Situația li se părea nedreaptă, având în vedere că Oșlobanu mânca “cât șaptesprezece”. Astfel, au făcut “poște”, bucăți de hârtie suprapuse, lipite cu seu de lumânare, pe care i le-au pus la tălpi lui Oșlobanu și le-au dat foc, în timp ce acesta dormea. Când arsura i-a ajuns la piele, Oșlobanu a sărit din pat, urlând de durere. După ce au procedat la fel și în alte nopți, Oșlobanu s-a întors în Humulești, urmat și de Nic-a lui Constantin a Cosmei. Mai rezistent, Trăsnea doar și-a schimbat gazda, luând însă cu el și partea sa de merinde. În gazdă la Pavel ciubotarul au mai rămas doar Nică, Gâtlan, vărul său, Ion Mogorogea, și moș Bodrângă.
După ce au petrecut sărbătorile de iarnă la parinți, în Humulești, băieții s-au întors în Fălticeni. Au trecut și pe la horă, în Rădășeni, iar Ion, care se lăuda cu niște ciubote noi, lucrate de Pavel, a jucat numai lângă fata vornicului, soră cu crâșmărița din Fălticeni, spre ciuda lui Gâtlan. După această întâmplare, ca prin minune, ciubotele lui Ion s-au rupt, astfel că acesta l-a învinuit pe Pavel, care, știindu-se nevinovat, l-a înfruntat cu dispreț. După îndelungi tratative, Pavel a fost de acord să repare ciubotele, în schimbul unei mici sume de bani.
În săptămâna carnavalului, moș Vasile a venit cu merinde la băiatul său, printre care și trei purcei. Ion a refuzat să împartă purceii cu ceilalți, fapt pentru care, Nică și Gâtlan i-au pus acestuia chibrite aprinse la călcâi, în lipsă de ”poște”, după care s-au prefăcut că dorm. Când focul i-a ajuns lui Ion la piele, el a sărit în picioare urlând. Văzându-i pe Nică și pe Gâtlan că dorm, l-a acuzat pe Pavel de cele întâmplate. S-a iscat între ei o “bătaie crâncenă”, în urma căreia s-au spart ferestrele, s-a dărâmat soba, iar pe jos era numai sânge și păr. Uitându-se la dezastrul din jur, Pavel le-a cerut celorlalți să plece din casa lui. Mulțumiți că au scăpat doar cu atât, băieții s-au mutat în apropiere, în casa fierarului, împreună cu moș Bodrângă.
În apropierea sărbătorii de Paște, băieții au plecat fiecare la casa lui, după ce s-a desfințat școala din Fălticeni, ei urmând să se reîntâlnească ulterior la Socola, în toamna anului 1855.
***