Amintiri din copilărie
- rezumat -
Capitolul 1
Rememorarea perioadei copilăriei începe cu prezentarea satului natal, Humulești, „sat mare și vesel”, și introducerea părintelui Ioan, figură reprezentativă pentru comunitate și școală. Împreună cu ”bădița Vasile”, dascălul bisericii, părintele încercă să îi convingă pe săteni să își dea copiii la școală.
Cu ocazia unei vizite la școală, părintele Ioan le-a adus copiilor un scaun nou și lung, numit „Calul Bălan”, precum și pe „Sfântul Nicolai”, un bici de curele, dăruit de moș Fotea, cojocarul satului. Părintele a hotărât ca, în fiecare sâmbată, dascălul să verifice cunoștințele acumulate de elevi în timpul săptămânii. Fiecare greșeală reprezenta un „Sfânt Nicolai” pe spinarea școlarilor. Prima elevă pedepsită a fost chiar Smărăndița popii (fiica parintelui). Exemplul ei i-a speriat pe ceilalți elevi, îmbunați ulterior de părinte cu colaci aduși de la biserică. În lipsa părintelui și a bădiței Vasile, copiii mergeau în “țințirim” (cimitir), unde prindeau muște între filele unse ale ceaslovului (carte bisericească). Descoperind filele însângerate ale ceaslovului, părintele i-a „mângaiat” pe copii cu „Sfântul Nicolai”.
Bădița Vasile i-a cerut unui elev mai mare, Nic-a lui Costache, să-i verifice lui Nică cunoștintele acumulate. Fiind certați din cauza Smărăndiței (pe care Nică a împins-o pentru că nu îl lăsa să prindă muște), băiatul și-a dat seama ce pericol îl paște, și a fugit din școală, urmărit de Nic-a lui Costache și de Toader a Catincăi. În grădina cu „păpușoi” (porumb), fugarul s-a acoperit cu țărână, pentru a scăpa de urmăritori. Ajuns în cele din urmă acasă, a refuzat să mai meargă la școală, însă, la intervenția părintelui Ioan, a revenit la cursuri. Mânat de afecțiunea pentru Smărăndița, Nică a devenit un elev silitor, mai ales după ce părintele a spus că își va alege ginere dintre băieții de la școală.
De Sfântul Foca, vornicul (slujbaș echivalent cu primarul) i-a scos pe oameni la clacă (muncă colectivă benevolă prestată de țărani) pentru a repara drumul, sub pretextul că Vodă va trece pe acolo, în drum spre mânăstiri. Scopul real a fost prinderea „la oaste cu arcanul” (înrolare forțată) a tinerilor, printre care și bădița Vasile, eveniment ce a impresionat întreaga comunitate. Școala s-a închis, iar la biserică, bădița Vasile a fost înlocuit cu dascălul Iordache, care „clămpănea de bătrân ce era”. În Ajunul Crăciunului și al Bobotezei, precum și cu ocazia hramului bisericii, băieții se țineau după părinte pentru a se înfrupta din bucatele pregătite de gazde, sau din coliva adusă la biserică.
Mama lui Nică își dorea ca fiul ei să devină preot, fapt pentru care insista pe lângă soțul său (Ștefan a Petrei) pentru continuarea școlarizării copilului. În vara anului 1848, când holera a făcut victime printre săteni, Nică a fost trimis de părinți la stână, în dumbrava Agapiei. Demersul a fost inutil, întrucât Nică s-a îmbolnăvit de holeră chiar în ziua plecării. Tatăl său l-a readus în Humulești, unde, moș Vasile Țandura, l-a vindecat cu ajutorul unor remedii bătrânești.
În timpul iernii, discuțiile despre școlarizarea lui Nică s-au reluat. Sosit în Humulești, bunicul din partea mamei, David Creangă din Pipirig, l-a dus pe Nică, împreună cu Dumitru, fiul său cel mic, la școala lui Baloș din Broșteni. Pe drum, Nică a alunecat și a căzut în apele Ozanei. După ce i-a scos din picioare ciubotele înghețate, bunicul său l-a învelit într-o manta de lână și l-a pus în desaga pentru cai. Când l-a văzut pe Nică, bunica, femeie „miloasă din cale-afară”, a început să plângă. Bunicul, om „așezat la mintea lui”, le-a făcut celor doi băieți opinci din pielea unui porc mistreț.
A doua zi, după ce l-au vizitat pe profesor, bunicul i-a lăsat pe copii la Broșteni, în gazdă la Irinuca. Casa ei era o cocioabă așezată pe malul stâng al Bistriței. Femeia era căsătorită, și avea o fată „de-ți era frică să înnoptezi cu dânsa în casă”. Aceasta era plecată săptămânal la munte, împreună cu tatăl său, unde munceau la făcut cherestea, pe sume infime de bani. Singura avere a Irinucăi erau trei capre râioase, care dormeau în tinda casei.
La școală, Nică și Dumitru au fost tunși, iar profesorul le-a dat de învățat cântarea „Îngerul a strigat”. La scurt timp, s-au îmbolnăvit de râie căprească și nu au mai fost primiți la școală. În lipsa Irinucăi, cei doi au urcat pe munte, de unde au dizlocat o stâncă. Rostogolindu-se la vale, stânca a dărâmat cocioaba Irinucăi și a omorât una dintre capre. De frica consecințelor dezastrului creat, băieții au fugit spre Pipirig, în ziua de Florii. După un drum cu peripeții, au ajuns la casa bunicului David. După obiceiul ei, bunica a plâns, după care i-a vindecat de râie cu ajutorul unor remedii naturale.
În sâmbăta Paștilor, Nică s-a întors în Humulești, unde a impresionat întreaga audiență, și pe Smărăndița, cu interpretarea cântării „Îngerul a strigat”.
***