Cum l-am mancat pe tata
- Recenzie de K.Podoperescu -
O cronica amuzanta a umanitatii, sau mai degraba, a ”sub-umanitatii”, acest roman abordeaza aventurile unei familii de hominizi, in perioada Pleistocenului.
Populat de oameni si de specii de animale primitive, respectiva epoca poate parea lipsita de consistenta ceruta de catre oricare roman ”respectabil”, care presupune evenimente, personaje si interactiuni bine conturate, precum si o comunicare eficienta.
Autorul, Roy Lewis, depaseste insa cu nonsalanta astfel de ”neajunsuri”, personajele sale interactionand natural, intr-un limbaj obisnuit, presarat, spre hazul cititorului, cu termeni moderni ori stiintifici (in limba latina), unitati de masura actuale si referinte istorice, din perioade apropiate celei moderne.
Cartea de fata este o poveste amuzanta despre aventurile unor oameni primitivi, dar la fel de plini de viata si colorati ca cei din jurul nostru. Undeva in Valea Riftului, in Africa de astazi, un mic grup de hominizi isi vede amenintata existenta in fata numerosilor dusmani naturali de care sunt inconjurati. Pentru a-si asigura supravietuirea, seful grupului, Edward (tatal povestitorului), reuseste sa stapaneasca focul, o forta neinteleasa pana atunci. Departe de a reprezenta un ”Prometeu”, Edward este arhetipul ”homo sapiens”, curios, neobosit si, mai ales, convins de necesitatea progresului si a impunerii suprematiei asupra celorlalte specii.
In contextul dialogului savuros, preocuparile intelectuale ale lui Edward, pe care le impune si celorlalti membri ai familiei sale, cautarile si incercarile sale de evolutie si de depasire a ”conditiei” primordiale, il vor duce inevitabil, cu gandul, pe cititor, la capul unei familii moderne, cu care acesta se poate identifica.
Scena meselor in familie din pestera, ar putea fi astfel la fel de usor inlocuita cu una dintr-o obisnuita locuinta mic-burgheza, nu neaparat britanica, in care capul familiei, alaturi de invitati si prieteni, discuta ultimele stiri legate de progresul industrial si pericolele sale. Doar ceaiul de rigoare, care ar insoti intotdeauna astfel de discutii stiintifice, ori cina de pe masa din fata semineului, lipsesc, fiind inlocuite cu delicioasa friptura de elefant sau de antilopa, servita, fara menajamente, in jurul recent ”inventatului” foc.
Daca problemele tratate cu ocazia acestor mese, precum beneficiile si neajunsurile utilizarii puterii focului, inventarea sulitei, arcului, teologiei, muzicii sau dansului, par astazi nesemnificative pentru omul modern, ele sunt tratate cu toata seriozitatea de Edward si familia sa. Intr-un mod jucaus si cu un umor bine dozat, are loc o infruntare a ideilor, veritabil democratica, intre cele progresiste, reprezentate de Edward, si cele conservatoare, ale ”unchiului Vanea”, vesnic sceptic si profund anti-evolutionist, ”recent coborat din copac”. Toata familia asista la dezbateri, dar fiecare trage concluziile de rigoare, in functie de atentie si deschiderea fata de noutati.
Desi usor de trecut cu vederea, incarcatura filosofica a cartii de fata nu ar trebui subevaluata. Parabola nu este dealtfel greu de inteles. Prin intermediul aventurilor personajelor sale, autorul ne transmite ca, teme stravechi, chiar si de acum zeci de mii de ani, raman de actualitate. Umanitatea, indiferent de stadiul sau de dezvoltare, eliberata sau nu, prin stiinta, de spaimele sale ancestrale, ramane supusa acelorasi paradoxuri, intr-un echilibru precar intre dorinta de evolutie si tendinta ei de acaparare si (auto)distrugere. O optiune morala exista intotdeauna, insa ea presupune consecinte si chiar sacrificii.